Cum se vede Superliga din Elveția » Românul de la Young Boys: „Ei s-ar bate la primele locuri aici” + Ce l-a uimit după transfer: „Știți cum a răspuns titularul?”

Plecat în 1996 de la Dinamo în Elveția, Kadar s-a stabilit în Țara Cantoanelor. Iar după ce și-a încheiat cariera de fotbalist, a trecut pe bancă și în birouri. A ocupat diferite funcții la Grasshoppers și FC Zurich, iar din vara lui 2022 e antrenor secund la Young Boys.

Aflat cu echipa în Antalya, fostul jucător de la Brașov, U Cluj și Dinamo a vorbit despre fotbalul elvețian și cel românesc, despre cum e să pregătești meciuri de UCL și despre viața în Elveția.

VIDEO. Zoltan Kadar: „Nu e mare diferență între fotbalul elvețian și cel din România”

- Cum ați descrie anul 2024?
- A fost un an interesant. Din punct de vedere sportiv am câștigat campionatul cu Young Boys, ne-am calificat în grupele Champions League. Din păcate, în partea a doua din 2024 am început campionatul foarte prost. În Liga Campionilor suntem pe ultimul loc. Deci, și cu bune, și cu rele. Prima jumătate de an a fost mai bună, a doua jumătate mai puțin bună.

- Pentru 2025 ce v-ați propus?
- Din punct de vedere profesional, primul obiectiv e să prindem play-off-ul și să terminăm în primele patru echipe ca să prindem cupele europene și la anul.

- E greu de prins play-off-ul în Elveția?
- Este un campionat foarte, foarte echilibrat, cum nu a mai fost în ultimii 10-15 ani. Sunt 5-6 echipe despărțite de trei puncte, toate au șanse la titlu. Pentru noi este acum o provocare să ajungem în play-off. Până acum, în ultimii șapte ani, Young Boys a câștigat de șase ori campionatul. Asta e situația de acum, pentru toți o noutate și sperăm să avem mai mult succes în perioada care urmează. Avem și un antrenor nou, al cincilea în ultimele nouă luni.

- Cum e fotbalul din Elveția?
- Nu este diferență mare față de ce este în România. Eu aș situa cele două campionate aproximativ la același nivel. Poate pentru faptul că sunt numai 12 echipe, sunt valorile puțin mai apropiate. Asta e singurul lucru care poate face diferență. Ați văzut meciul nostru cu Sepsi, a fost un 4-1 clar, dar asta nu spune nimic. Chiar dacă și Dinamo a pierdut de la FC Zurich, cred că FCSB, Craiova, CFR Cluj, U Cluj, să zic și Rapidul, pot să facă față oricând împotriva echipelor elvețiene.

- Care e situația la Young Boys?
- Până anul acesta am avut o perioadă bună, dar din păcate cei mai buni jucători au plecat întotdeauna în campionate mai puternice, la bani mai mulți. Jucătorii tineri care au venit încă n-au reușit să confirme și așa am intrat într-o mică vrie, din care sperăm să ieșim. Dacă e să compar echipa de acum și echipa de acum doi ani și jumate, când am venit prima la Young Boys, au plecat șase titulari incontestabili. Toți sunt acum în cadrul echipei naționale a Elveției.

- Spuneați că echipele tari de la noi ar putea face față la un meci cu echipele importante din Elveția.
- Oricând.

- Dacă ar fi FCSB în campionatul Elveției s-ar bate acolo la primele locuri?
- Eu zic că da.

- Și invers, Young Boys în campionatul României?
- Young Boys-ul actual, nu. Young Boys-ul de anul trecut, probabil că da.

Zoltan Kadar: „Echipele mici trebuie să joace cu curaj în fața echipelor de top”

- În Liga Campionilor cum e?
- Am avut adversari într-adevăr puternici. De exemplu, cu Inter Milano am jucat de la egal la egal. Am avut două sau trei ocazii foarte, foarte bune, pe care nu le-am fructificat. Și la ultima fază din meci, în minutul 90+3, am luat un gol și am pierdut cu 1-0. La meciul cu Șahtior ne-au lipsit doi fundași centrali. Au început meciul, s-au accidentat, iar până în minutul 30 a trebuit să-i schimbăm pe amândoi. Am avut 1-0, dar până la urmă, am pierdut, 1-2. Și în rest, au fost câteva meciuri cu Aston Villa, Atalanta, Stuttgart, unde nu prea am mișcat. Acolo s-a văzut o clară diferență de valoare.

- Ce impresionează cel mai tare în Ligă?
- Atmosfera. Când ești acolo pe marginea terenului, sau ca jucător în teren, cred că este ceva deosebit și de nedescris.

- Ați jucat cu Barcelona. Cum se pregătește un astfel de meci? Cum puteți pregăti un meci cu Barcelona?
- Eu zic că șansele echipelor mai mici, dacă vrem să avem o șansă împotriva echipelor astea bune, trebuie să jucăm noi un fotbal mai bun. Să avem o posesie mai bună și nu neapărat să ne batem, să ne apărăm, să dăm totul pe teren. Trebuie să fim mai buni din punct de vedere fotbalistic, mai ales când avem mingea.

- Asta e cumva o mentalitate diferită față de ce s-ar gândi oamenii în mod tradițional. Adică să nu te aperi, să nu faci o baricadă în jurul careului.
- Am jucat anul trecut cu Manchester City și degeaba te aperi. Poți să te bagi cu curul în poartă, că până la urmă tot îți dau două, trei goluri. Noi am jucat la Berna de la egal la egal cu ei. Timp de 60 de minute, a fost 1-1. Până la urmă am pierdut, 1-3. Dar am jucat mult mai mult în momentul în care am avut mingea. Când ne-am dus la ei, ne-am speriat, ne-am băgat cu curul în poartă, n-am avut posesie deloc și până la urmă tot am pierdut, 0-3. Deci asta e părerea mea, dacă vrem să devenim mai buni în momentul posesiei, atunci putem să facem mai bine față echipelor astea.

- E greu să le transmiți jucătorilor curajul de a face asta când joacă împotriva unei echipe de top?
- Cred că nu e neapărat vorba de curaj. E vorba poți sau nu poți. Ai calitățile necesare să ții de minge sau nu? Dacă ai încredere în tine că tu ești bun, te bați de la egal cu oricine și atunci poți să faci față. Dacă intri cu frică în teren, degeaba vorbești, degeaba îi pregătești mental. De fapt, nu trebuie să îi pregătești, că toți jucătorii care joacă potriva echipelor astea bune vor să arate și ei că sunt buni. Până la urma urmelor este vorba dacă pot cu adevărat sau nu pot. Au valoare sau nu au valoare? Au valoare ca jucătorii de la echipele astea puternice sau nu?

Cum vede Zoltan Kadar fotbalul românesc: „Kopic e un antrenor foarte bun”

- Fotbalul românesc cum îl vedeți?
- În creștere. E asemănător cu cel din Elveția. Este o luptă foarte strânsă pentru titlul de campioană. Și cred că asta face totul mai interesant.

- Vă uitați la meciuri sau încercați să fiți la curent cu rezultatele?
- Eu mă uit pe Wyscout când am timp, măcar mă uit la fazele interesante, mă uit la goluri, la acțiunile astea care poate mă mai interesează mai mult, de atac sau de apărare, când am timp mă uit. Mă uit cu plăcere, mai ales acum că e așa interesant campionatul și mai ales acum că U Cluj și Dinamo sunt acolo. În față îi se bat la titlu.

- Cum vi se pare această schimbare pentru cele două echipe?
- Eu nu-l cunosc pe antrenorul din Dinamo, pe Kopic, dar cred că este un antrenor foarte bun, pentru că a reușit să imprime un joc ofensiv, un joc agresiv echipei Dinamo și prin asta au reușit anul trecut să se salveze de la retrogradare. Cred că asta a făcut grupul și mai unit și anul ăsta cred că echipa e pe un drum bun. Cred că e greu să câștige anul ăsta campionatul, dar cât timp e acolo în față, orice e posibil.

- Pe FCSB cum o vedeți?
-Are valoarea să câștige campionatul și anul ăsta.

- Despre naționala României ce spuneți?
- Tot la fel, la fel ca și campionatul intern. Cred că e pe un drum ascendent. A câștigat grupa din Liga Națiunilor, are o grupă accesibilă, nu zic ușoară, o grupă accesibilă pentru calificarea la Mondial. O calificare ar însemna foarte mult pentru tot fotbalul românesc.

- Cum ați trăit meciurile dintre România și Elveția?
- A fost foarte interesant. Chiar dacă poate la primul meci, la acel 2-2, am avut puțin noroc, al doilea meci, victoria cu 1-0 a fost pe deplin meritată. În echipa Elveției sunt jucători care sunt titulari incontestabil în cele mai puternice ligi din Europa, dar cu atât mai mult s-au dovedit că unitatea grupului, valoarea, bineînțeles că fără valoare nu ajunge unitatea grupului, și cu o tactică bine gândită și pusă în aplicare pe teren este orice posibil.

- Ce fotbalist român vă place?
- Olaru, normal, de la Steaua, Bîrligea, un vârf pe care l-am văzut și la Cluj și aici. Și mă impresionează și Deac. A avut o carieră extraordinară. Și sunt mulți jucători tineri, de perspectivă,. Dar pot să zic la fel de bine și de Nistor și de Chipciu de la Universitatea Cluj.

- Mi-ați spus doar jucători din Liga 1. De afară, e vreun român care vă place?
- De afară, normal, Denis Man. Mai e și Drăgușin, care joacă în poate cel mai bun campionat din Europa. Și mai sunt siguri jucători care, să zic, și-au câștigat un loc în echipe foarte bune din Europa.

„Nu am putut transfera români pentru că s-au cerut bani mulți”

- V-a întrebat cineva de la Young Boys sau când erați la altă echipă de vreun jucător român?
- Au fost, au fost câteva nume și de curând. Young Boys a vrut să aflu ceva din viața lor privată, nu numai ce se vede pe video, ceva despre caracterul jucătorilor. Dar până la urmă nu s-a finalizat nimic. Chiar și când am fost la Grasshoppers, au fost vreo 2-3 jucători din România care au intrat pe radar.

- Se pune mult accent pe acest aspect?
- Și pe acest aspect se pune. Trebuie să te gândești, poate fi integrat într-un care funcționează sau nu poate. Nu e un punct determinant, dar este o piesă de puzzle prin care până își fac o imagine cât mai bună, scouterii președintele, directorul sportiv. Totul are o importanță mai mică sau mai mare.

- Deci, fotbalistul, n-ar trebui să fie atent doar la ce face pe teren, ci să aibă și o imagine bună, o viață liniștită, un caracater bun.
- Eu așa zic, că echipele foarte mari, care vor să aducă jucători și plătesc bani mulți pentru ei... Ori sunt jucători care dau 25-30 de goluri și atunci nu mai contează ce fac, ori contează și acest aspect, cum se poartă în afara terenului și dacă poate fi integrat.

- Ne puteți spune de ce nu s-a mai făcut acele transferuri la Young Boys?
- Din cauza banilor. S-au cerut bani prea mulți, care Young Boys sau, la vremea aceea, Grasshoppers, n-au vrut să plătească.

- Cum e în Elveția? Se bagă bani? Sunt bani mulți în fotbalul elvețian?
- Sunt bani, dar nu foarte mulți. Eu zic că sunt în România echipe unde jucătorii câștigă mai mult decât să zic, să nu exagerez, o treime din lotul echipei noastre, care anul trecut a câștigat campionatul. În România câștigă jucătorii mai bine. Aici, toți speră toți ca să facă un sezon bun, să câștige un titlu și să plece într-un campionat mai puternic și să fie mult, mult mai bine plătiți.

„De vreo doi an, patronii nu se mai bagă la echipe”

-La noi sunt o felul de scandaluri, de patroni care se bagă cât mai mult spre echipă. Sunt astfel de lucruri și în Elveția? Scandaluri, certuri pe seama arbitrajelor?
- Certuri cu arbitrii nu sunt. Deși, zic eu, că arbitrii din Elveția nu sunt nici mai buni, nici mai răi ca cei din România. Dar de multe ori când fac câte o greșeală nu se discută pe tema asta. Poate unul dintre antrenori, după meci, mai amintește, dar nu se face un subiect imens, nu se dezvoltă subiectul. Fiecare își vede de treaba lui și încearcă să influențeze ceea ce poate să influențeze, că deciziile arbitrului e cam greu să le influențeze. Iar în Elveția, arbitrii sunt amatori. Avem, cred că, un singur arbitru care e profesionist. E pe undeva normal că dacă lucrezi opt ore la bancă și după aia te duci și mai faci un antrenament și la sfârșit de săptămână ai 35.000 de spectatori și două echipe și jucătorii care vor să sar cu gura pe tine, câteodată mai ai, cu tot cu VAR-ul ăsta care există, decizii care nu corespund cu realitatea. Dar asta e, trebuie să acceptăm și greșelile lor.

- Patronii cum sunt aici?
- Sunt și aici patroni care s-au băgat până acum vreo doi ani la echipă, la antrenori, dar acum s-au mai liniștit. Sunt foarte, foarte puține cazuri unde cineva încearcă să intervină, să impună ceva.

- Cum e meseria de antrenor?
- Eu zic că este o meserie interesantă, dar este până la urmă o meserie ca oricare alta. Aud mulți antrenori că au parte de foarte mult stres, că au nopți nedormite. Dacă îți faci tu nervi, te stresezi, urli și zbieri pe margine, nu cred că poți să influențezi, să zic într-un mod decisiv, jocul echipei tale. La sfârșitul săptămânii se vede dacă ai lucrat bine sau nu. Poate la un meci, la două, la trei, ai puțin ghinion, dar până la urma urmei se vede dacă ai lucrat tu bine. Pentru mine stres înseamnă când, de exemplu, te duci acasă și ai doi copii și n-ai ce să le dai de mâncare. Ăsta e un stres, când te gândești ce faci când te duci acasă. Nu că ai pierdut un meci sau te dă afară, te dă afară. Îți cauți alt serviciu sau te apuci de altceva. Eu zic că cel mai important e să fim sănătoși.

- E o filozofie interesantă. Văd tot mai mulți antrenori care se consumă la fiecare meci, la fiecare antrenament. Sunt foarte tensionați.
- Normal că sunt zile sau meciuri când sunt și eu mai tensionat sau când mai zbier și eu, ca și suntem oameni, dar încerc să mă controlez cât pot de mult și încerc să le dau, dacă sunt eu pe marginea, liniște și încredere jucătorilor.

- Cum ați ajuns la această filozofie?
- Eu zic că mai mult sau mai puțin am fost întotdeauna așa, mai ales că eu n-am vrut niciodată să lucrez la echipe de seniori, am vrut să lucrez numai la copii și juniori. Asta am și făcut până în 2011 și am zis toată viața eu vreau să le dau ceva copiilor, vreau să-i învăț ceva. Și când îi văd câtă pasiune pun, cum ascultă și cum vor să facă ce le spui, zic că eu nu am chef să depind de cheful jucătorilor, de metehnele lor, de starea lor.

- Dar ați ajuns să lucrați la seniori.
- Așa s-a nimerit, în 2012, cu un prieten ca a venit antrenor principal la Grasshoppers. După aceea s-a pus și puțin presiune pe mine rămâi la echipa mare. Sunt o persoană care cred că are destulă autoritate în fața jucătorilor și totuși mă consider apropiat de ei.

Zoltan Kadar // FOTO: Imago

- Cum e meseria de antrenor secund?
- Noi, la Young Boys suntem doi antrenori secunzi. Este antrenorul principal de răspunde de toată echipa. Eu răspund de partea ofensivă, de pregătire ofensivă cu atacanții, cu extremele. Celălalt antrenor cu faza defensivă. Și vine antrenorul principal și observă tot. Sunt unele părți din antrenament în care numai el vorbește, numai el corectează. Noi suntem pe margine, încercăm să îl ajutăm. Eu pe partea ofensivă, celălalt antrenor pe partea defensiv, putem să facem observați în timpul antrenamentului sau în timpul jocului. Deci este o colaborare foarte, foarte bună.

- Ați spus că vă ocupați de partea ofensivă. Ce ar trebui să aibă un atacant? Calitatea principală.
- Să dea goluri.

- Doar atăt?
- Azi, fotbalul a devenit un joc foarte atletic. Un atacant care nu are măcar niște parametrii de viteză, face foarte greu față. Apărările sunt foarte aglomerate, se regrupează foarte repede, micșorează spațiile, și ai foarte puțin timp. Trebuie să ai viteză, să ai simțul porți, ă poți să dezvolți niște relații cu ceilalți jucătorii ofensivi și, bineînțeles, să ai un simț al golului.

„Antrenorii români pot face performanță dacă sunt lăsați”

- Ce antrenor vă place?
- Bineînțeles, ca tuturor, îmi place Guardiola. Dar, încă de când era la Mainz, mi-a plăcut de Jürgen Klopp. Și chiar dacă este un antrenor mai mult defensiv, îmi place de mulți ani de Diego Simeone.

- Vreun român?
- Sigur, sunt foarte mulți antrenori români buni. Mai ales dacă sunt lăsați să lucreze. Cred că și-au dovedit valoarea. Acum, pe locul 1, este un prieten bun, Neluțu Sabău. Îi doresc succes în continuare. Este și Dan Petrescu, care a câștigat atâtea titluri cu CFR Cluj. Mai sunt Dorinel Munteanu, care a făcut o treabă bună la Galați, Leo Grozavu, care pe unde a fost și el în Superliga a avut rezultate. Și poate l-am uitat pe unul sau pe altul. Bineînțeles, sunt Edi Iordănescu, Răzvan Lucescu, care în Grecia a făcut lucruri frumoase. Deci sunt foarte mulți antrenori români. Sper că n-am uitat pe nimeni. Șumudică. Cred că Rapid o sa facă o figură. Este Costel Gălcă, care a venit înapoi la Craiova după ce a câștigat cu Steaua campionatul și e acolo și se bate la titlu. Cred că dacă sunt lăsați în pace să lucreze și au continuitate, fiecare dintre acești antrenori poate să-și pună amprenta asupra jocului.

- E foarte interesant ce spuneți. Dacă sunt lăsați să lucreze. La FCSB nu prea se întâmplă asta.
- E clar că domnul Becali se bagă la echipă, o și recunoaște. Dar, din ce mai citesc eu și printre rânduri, sunt unii patroni care se bagă la echipă, deși zic că îi lasă pe antrenori să lucreze. Măcar domnul Becali spune pe față: „Da, eu dau banii și eu fac ce vreau cu banii mei”. Sunt alții care zic „Păi la mine antrenorul poate să facă ce vrea”, dar nu știu dacă e așa.

Cu ce amintiri a rămas din cariera de fotbalist

- Să vorbim un pic de cariera de fotbalist. Cum a fost acea trecere de la U Cluj la Dinamo atunci în acei ani?
- Ce a fost atunci foarte ușor a fost faptul că am venit vreo 20 de jucători noi atunci la Dinamo. Din toată țara ne-au strâns și, domnul Halagian, Dumnezeu să-l ierte. Din lotul de vreo 36 de jucători, a oprit 20 cu care după aceea a câștigat campionatul și a avut și câteva rezultate bune în Cupele Europene.

Zoltan Kadar // FOTO: Cristi Preda (GSP)

- Cum era la Dinamo?
- Au fost momente, când intram pe teren și știam că cu greu putem pierde. Aveam o încredere în noi...Aveam și un lot foarte bun, jucam și un fotbal frumos.

- Cum era să lucrați cu Halagian?
- Pentru mine a fost foarte frumos. A fost de multe ori, poate câteodată pe drept, prezentat ca un zbir, ca o persoană foarte agresivă. Dar era un familist convins, punea foarte mult preț pe familie și te ajuta întotdeauna când aveai probleme adevărate.

- Ar putea avea succes azi un antrenor ca Halagian?
- Bună întrebare. Eu cred că da. Și azi este nevoie de disciplină, este nevoie de respect între antrenori și jucători. Și cred că la câte a trăit dânsul în fotbal, ar putea să facă oricând față ca antrenor principal la o echipă.

- Cu ce amintire, cea mai de preț amintire care rămâne după cariera de fotbalist?
- Cea mai de preț amintire este titlul câștigat cu Dinamo și calificarea în manșa dublă împotriva lui Sporting. Și cele câteva meciuri care le-am jucat în cupele europene, unde chiar dacă am pierdut, am jucat bine. Și azi mă gândesc la acele meciuri.

- Și un regret?
- Un regret? Cred că asta o să mă urmărească toată viața. E meciul pierdut cu Bacău acasă, 0-1, în doilea an, în 1993. Am pierdut campionatul din cauza acelui meci, Bacăul fiind deja retrogradată.

- La echipa națională cum a fost?
- Am prins câteva selecții într-o generație în care greu se intra în acea echipă. Sunt mândru că am fost pentru o perioadă de vreo 2-3 ani parte din acel grup. Mă gândesc cu mare regret că înainte de Campionatul Mondial din 1994 am fost la fiecare acțiune a lotului până în februarie, cred, dar după aceea am avut un retur slab și n-am mai fost convocat pentru Campionatul Mondial.

Ce l-a uimit după transferul în Elveția

- Ulterior ați plecat din România în Elveția. Care a fost cea mai mare schimbare pe care ați simțit-o?
- Eu am plecat la o echipă din liga a doua, Schaffhausen. Acolo eram cu Gerstenmajer și eram singurii doi profesioniști. Ceilalți erau semiprofesioniști. Lucrau până la ora 16, antrenamentele erau la 17. Pentru ei fotbalul era o distracție, un hobby. Prima oară când am văzut stadionul din Schaffhausen am zis: „Bine, aici facem antrenamente, Unde-i stadionul?”. La primul meci era muzică dată la maximum, jucătorii dansau, cântau. Dacă pierdeam nu era nimeni supărat. Mergeau, mai beau o cola, mai beau o par de vin după meci.

- Vreun moment amuzant?
- Acum îmi aduc aminte de o anecdotă. La un meci de campionat, antrenorul spune echipa, dar la un moment dat fundașul stânga nu era. Îl sună la telefon și zice „Păi montez o lampă la un client. Stați că vin cât pot de repede!”.

- Salariul era mai bun totuși?
- Nu, nu. Nu am câștigat mai mult decât câștigam atunci la Dinamo. Dar eram în Elveția, n-aveam cantonamente nesfârșite, ca în România. Mergeam cu două ore înainte de merge la stadion, după meci nu te aștepta nimeni să te înjure, să te certe, nu interesa pe nimeni dacă ai câștigat sau pierdut. Aveam zece suporteri acolo, din care veneau doi în deplasare.

„Viața în Elveția nu mai e ca acum 20 de ani”

- Cum e viața în Elveția?
- Liniștită, dar numai așa liniștită ca și acum 20 de ani. Am spus acum ceva timp că fata mea dacă iese, poate sta și la 12 noaptea pe stradă, nu îmi fac probleme că nu are ce se întâmple. Azi și la ora 21 cred e greu să te mai duci pe stradă. S-a schimbat foarte mult, populația a crescut foarte mult. Nu e ca într-o țară unde trebuie să stai în neliniște că ți se poate oricând întâmpla ceva, dar numai acea siguranță care ai avut-o acum 20 de ani.

- Vă mai gândiți la România? V-ați mai întoarce?
- Sigur. Am prieteni cu care vorbesc. Știu cam ce e prin fotbal. Și îi mai am și pe părinții mei. Și pentru mine, totdeauna, România o să rămână țara unde m-am născut, unde am crescut și sunt sigur că mai târziu sau mai devreme mă întorc acolo. Uite, când s-a schimbat antrenorul principal, mă cheamă directorul sportiv și zice „Zoli, fii atent, încă nu putem să-ți prelungim contractul, dar vrem să rămâi în continuare. Nu contează cine vine antrenor principal, avem nevoie de tine. E o problemă pentru tine că ți expiră în trei luni contractul?” Și am zis „Nu-i nicio problemă. Eu dacă vreau, mă urc acum în mașină și mă duc până în România și nu mai vin niciodată”. Și chiar așa gândesc. Pot să mai stau 20 de ani aici sau pot să revin imediat în România.

- Când ați fost ultima dată acasă în România?
- Acum de Crăciun. Am petrecut Crăciunul cu părinții mei.

- Ați nimerit o perioadă tumultoasă, cel puțin în societate.
- Da, da, da. O perioadă tumultoasă, dar aș putea să zic, o perioadă tipic balcanică.