Rapid a reușit să lege a doua victorie la rând în Superliga și s-a impus sâmbătă seara pe teren propriu, cu UTA Arad, scor 2-0, în etapa a 16-a. Alexandru Pașcanu (26 de ani) a deschis scorul în Giulești, dar a recunoscut la finalul întâlnirii că antrenorul Marius Șumudică l-a felicitat ceva mai „apăsat”.
După succesul de la începutul săptămânii, 1-0 cu Hermannstadt, Rapid a început cu dreptul returul și a urcat pe locul 5 în Superliga, cu 23 de puncte. Pașcanu și Boupendza au marcat cele două goluri pentru echipa lui Șumudică, iar primul a dezvăluit la finalul confruntării ce mesaj a primit de la antrenorul său imediat după deschiderea scorului.
Pașcanu l-a învins pe Popa imediat după revenirea de la cabine, în ziua în care a fost chemat de Mircea Lucescu la națională.
„Suntem fericiți că am câștigat, asta e cel mai important, nu contează cine dă gol, cine nu. Contează că am mai făcut un meci fără să primim gol și am luat trei puncte. cred că am făcut câteva faze antrenate înainte și nu ne-a ieșit, după aia am zis să mai schimbăm. La pauză, am zis să batem pe invers, în prima repriză a ieșit bine portarul lor, și a mers.
Nu mai știu exact ce mi-a zis, dar știu că mi-a dat două palme, m-a durut un pic. Mi-a dat niște indicații tactice.
Nu e niciun secret, e munca depusă zi de zi la antrenamente. Suntem fericiți că încep să vină rezultatele. E important să continuăm tot așa. E o luptă grea, oricine poate bate pe oricine, e important să legăm cât mai multe victorii.
Merg cu foarte mult entuziasm la echipa națională, abia aștept să îmi văd colegii. Azi am aflat și sunt bucuros că merg”, a spus Pașcanu, imediat după meci.
În replică, Marius Șumudică a dezvăluit ce anume i-a spus lui Pașcanu, după ce a reușit să deschidă scorul în Giulești.
„Le-am spus că începuturile de joc sunt foarte importante și aici nu mă refer doar la cele două reprize, începutul de joc înseamnă și momentul după ce marchezi un gol.
De aia l-am chemat și pe Pașcanu să vină la mine după ce a marcat, să îi spun să organizeze apărarea, sunt momente extraordinare și uitați-vă, se întâmplă foarte des să iei gol imediat după ce marchezi.
Astea sunt începuturile de joc, asta i-am spus lui Pașcanu când l-am chemat la mine”, a explicat Șumudică, la conferința de presă.