Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică în comuna Iclod, unde un bărbat a fost prins sub un tractor.
Ajunse la fața locului, pe strada Viitorului, echipajele operative au găsit victima, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Solicitarea a venit în jurul orei 00.30, iar la misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Gherla.
Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat de 58 de ani, din localitatea Iclod, în timp ce conducea un vehicul agricol, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.
Din nefericire, personalul medical prezent la fața locului a constatat decesul acestuia.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.