Președintele în funcție al SUA, Joe Biden, a denunțat miercuri atacurile la scară largă ale Rusiei din ziua de Crăciun asupra Ucrainei, care au afectat infrastructura energetică critică, și a promis creșterea livrărilor americane de arme către Kiev.
„Scopul acestui atac revoltător a fost de a întrerupe accesul poporului ucrainean la căldură și electricitate în timpul iernii și de a pune în pericol siguranța rețelei sale”, a afirmat Biden într-o declarație, potrivit Adevărul.
Cel puțin o persoană din regiunea estică Dnipropetrovsk a murit și alte șase persoane din Harkov au fost rănite în timpul atacurilor, potrivit oficialilor ucraineni.
Biden, care va fi succedat de președintele ales Trump luna viitoare, a amintit că, în ultimele luni, Statele Unite au furnizat Ucrainei sute de rachete de apărare aeriană, „iar altele sunt pe drum”. „Am ordonat Departamentului Apărării să continue creșterea livrărilor de arme către Ucraina, iar Statele Unite vor continua să lucreze neobosit pentru a consolida poziția Ucrainei în apărarea sa împotriva forțelor ruse”.
Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a calificat pe X atacurile drept „inumane”, în timp ce Ministerul rus al Apărării a declarat că „armele de precizie cu rază lungă de acțiune și dronele de atac asupra instalațiilor infrastructurii energetice critice” din Ucraina au atins scopul forțelor lui Putin.
Miercuri dimineața, sistemul energetic al Ucrainei din orașele estice a fost vizat de un atac rusesc cu rachete de croazieră și balistice. În urma loviturilor, un soldat ucrainean a murit.
În aceeași zi, cel puţin şase persoane au fost rănite în Harkov din nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov.