Patru doljeni, în arest pentru trafic de droguri - GAZETA de SUD

Patru doljeni, în arest pentru trafic de droguri - GAZETA de SUD
📅 2025-01-17

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de patru inculpați, acuzaţi de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, timp de un an, inculpaţii au vândut cocaină consumatorilor din judeţul Dolj. Un alt inculpat, care execută o pedeapsă primită într-un dosar de trafic de minori, este acuzat şi de trafic de minori şi proxenetism. Faptele au fost comise din penitenciar, potrivit anchetatorilor. 

Anchetatorii au explicat că gruparea infracţională era specializată în vânzarea de cocaină.
„În perioada mai 2023 – mai 2024, în cadrul grupului infracțional organizat constituit în scopul obținerii de beneficii materiale din comercializarea unor substanțe stupefiante, patru inculpați (unul aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea) au deținut, intermediat și vândut direct diferite cantități de cocaină către consumatori de pe raza județului Dolj, pentru sume cuprinse între 700 și 1.500 lei.

În sarcina inculpatului încarcerat s-a reținut și săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism. Din cercetări a rezultat că, începând cu luna ianuarie 2024, inclusiv în perioada în care era încarcerat, a controlat activitatea infracțională de prostituție a două persoane (dintre care una minoră), în scopul obținerii în mod facil a unor venituri materiale”, au explicat anchetatorii.

Patru doljeni, în arest pentru trafic de droguri

Pe data de 15 mai 2025, Tribunalul Dolj a emis mandate de arestare pe numele inculpaţilor, inclusiv pe numele bărbatului încarcerat. Luni, pe 13 ianuarie, instanţa a dispus menţinerea măsurii preventive faţă de cei patru inculpaţi. Hotărârea instanţei nu este definitivă. În cursul zilelor de marţi şi miercuri, hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Craiova de inculpaţii arestaţi.

Cei patru doljeni au fost deferiţi justiţiei în iulie, anul trecut. În noiembrie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Dolj a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi şi a dispus începerea judecăţii. În hotărârea instanţei se arată că o inculaptă din dosar era minoră la data faptelor. Este auzată de constituirea unui grup infracţional şi trafic de droguri de risc şi de mare risc. Şi acestă hotărâre a fost contestată de inculpaţi la Curtea de Apel Craiova. Trei dintre contestaţii au fost depuse pe data de 10 ianuarie.

Unul dintre inculpaţi, condamnat pentru trafic de minori

Inculpatul acuzat de trafic de minori şi proxenetism, un tânăr de 26 de ani, a mai fost cercetat de DIICOT pentru trafic de minori. În iulie 2022, a fost condamnat definitiv la şase ani şi opt luni de închisoare. Anchetatorii au suşinut că bărbatul a exploatat sexual două minore, într-un apartament de cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Una dintre minore a fost obligată să se prostitueze începând cu anul 2015, când avea 15 ani. A doua minoră a fost constrânsă să se prostitueze între 25 iulie – 27 iulie 2019. Şi asta pentru că, pe 27 iulie 2019, a reuşit sî fugă şi să sune la 112.

Potrivit anchetatorilor, în ianuarie 2024, în timp ce se afla după gratii, bărbatul a racolat alte două victime.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gds

O pensionară a murit după ce i-a luat foc apartament de la o cratiță cu mâncare de pe aragaz

O pensionară de 88 de ani, din Cluj, a murit după ce i-a luat foc apartament de la o cratiță cu mâncare de pe aragaz. Femeia a dat drumul la aragaz ca să-și încălzească mâncarea, iar flăcările ar fi aprins o bucată de material ce a făcut ca focul să se extindă, potrivit stirileprotv.ro. Vecinii [...

Târgu Jiu: Elevul care și-a înjunghiat colegul a fost exmatriculat

Elevul de 14 ani care și-a înjunghiat colegul la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu a fost exmatriculat. Conform Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a fost luată decizia de exmatriculare a elevului, cu drept de reînscriere în anul școlar următor. Elevul respectiv este fiul unei profesoare ...

Eurostat: Inflația din România, cea mai mare din UE pentru a zecea lună

România este, pentru a zecea lună la rând, țara cu cea mai ridicată inflație din blocul comunitar, cu un avans anual al prețurilor de 5,5%, arată datele publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). În Uniunea Europeană, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în...

Gorj: Bărbat reținut pentru violenţă în familie, după ce și-a bătut soția cu o mătură

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni, Gorj, au fost sesizați ieri prin apelul 112 de o tânără de 17 ani, din comuna Plopşoru, cu privire la faptul că tatăl său a agresat-o pe mama sa. Un bărbat, de 59 de ani, din comuna Plopşoru, în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul unor [...

(VIDEO) Olt: Reținuți pentru trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale, a două persoane, cu vârste de 20 și 37 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, respectiv efectuarea, fără drept, de ope...

Gorj: Un șofer beat a intrat într-un cap de pod, la Scoarța

Un șofer beat a provocat joi un accident rutier pe raza comunei Scoarța, din judeţul Gorj. Polițiștii au identificat la fața locului un autoturism avariat, iar în apropiere un bărbat de 33 de ani, din comuna Scoarța, care a declarat că, în timp ce conducea autovehiculul pe DN 67 Lazuri, din direc...

Investiție de 20 de milioane de euro pentru modernizarea complexului facultăților tehnice din Craiova

Trei corpuri de clădire din complexul facultăților cu profil electric (Bd. Decebal, 107) din Craiova au fost reabilitate complet, iar studenții vor merge la cursuri aici, din acest an. 39 de laboratoare, 37 de birouri, o sală de consiliu, sala de mese, două săli de curs, precum și spațiile conexe...

Gorj: Trei bărbați au fost arestați, după ce o tânără ar fi fost agresată și lipsită de libertate

Trei bărbați din Gorj au fost arestați, după ce o tânără ar fi fost agresată și lipsită de libertate. Polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, au continuat cercetările într-un dosar pe...

(VIDEO) Cercetat pentru furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova au efectuat, ieri, două percheziții domiciliare, în localitatea Scorțeni. Perchezițiile au fost la locuințele unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de: În perioada 23-24 noiembrie, persoana bănuită de comiterea fapte...

Costel Gâlcă şi Alex Mitriţă au prefaţat derbiul Universitatea Craiova – Dinamo

Bănia fierbe încă de la începutul săptămânii, pentru că se apropie rapid unul dintre cele mai aşteptate meciuri: Universitatea Craiova – Dinamo. Derbiul din etapa 22 a Superligii este programat duminică, de la ora 20.30, cu o asistenţă foarte mare pe stadionul “Ion Oblemenco”. Antrenorul Ştiinţei...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.