Tribunalul Dolj a dispus plasarea sub control judiciar a unui bărbat de 84 de ani, din Craiova, deferit justiţiei pentru comiterea infracţiunii de viol. Potrivit anchetatorilor, în vara anului 2023, când avea 83 de ani, bărbatul ar fi agresat sexual o copilă de 7 ani. Inculpatul a fost arestat preventiv în iulie 2023.
Procurorii au stabilit că, în aprilie 2023, mama victimei a plătit un avans de 3.000 de euro pentru cumpărarea unui imobil din comuna Gighera, proprietatea inculpatului. Cu acestă ocazie, femeia şi cei doi copii ai săi l-au cunoscut pe inculpat şi au început să îl numească ”tataie”. Pe 14 iulie, femeia a plecat cu maşina la Craiova, însoţită de cei doi copii. Au stat o zi în locuinţa inculpatului, după care au mers împreună în comuna Gighera. Bărbatul a stat în Gighera până pe 17 iulie. Anchetatorii au precizat că, în aceste împrejurări, fetiţa de 7 ani a fost agresată sexual de inculpat.
„Pe timpul cât inculpatul s-a aflat singur în cele două imobile, în zilele de 13.07.2023, 14.07.2023 si 15.07.2023, prin constrangere, respectiv profitând de imposibilitatea exercitării unei apărări efective sau de a-şi exprima voinţa, a agresat-o sexual pe persoana vătămată, în varsta de 7 ani, în patru împrejurări diferite. A luat-o pe aceasta în brate, i-a pus mâna pe picior, a sărutat-o pe buze, respectiv i-a introdus degetele în vagin, acte de penetrare ce au avut drept consecinţă producerea unor leziuni traumatice (…), conform înscrisurilor medicale întocmite”, au susţinut anchetatorii.
Pe 17 iulie 2023, poliţiştii au fost sesizaţi de femeie despre faptul că fiica sa a fost agresată sexual de bărbatul de 83 de ani. În urma probatoriului administrat, pe 19 iulie, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore. O zi mai târziu, bărbatul a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de viol, în formă continuată. Mandatul de arestare a fost emis de Judecătoria Segarcea.
Inculpatul a stat în arest până pe 30 decembrie 2024, când Tribunalul Dolj a dispus plasarea acestuia sub control judiciar. Hotărârea instanţei este definitivă. Între timp, în august 2023, bărbatul a fost deferit justiţiei pentru comiterea infracţiunii de viol. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătorie Segarcea. Următorul termen de judecată a fost stabilit de judecători pentru data de 23 ianuarie.