Un bărbat din Oradea a fost accidentat mortal de un autoturism, miercuri la prânz, în timp ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, la culoarea verde.
Un şofer, de 75 de ani, din Oradea, a trecut pe culoarea roșie a semaforului, în timp ce conducea un autoturism pe şoseaua Borșului din Oradea. El a accidentat un bărbat de 69 de ani, care traversa regulamentar pe trecere, pe lângă o bicicletă, la culoarea verde a semaforului.
În urma impactului, bicicleta a fost proiectată pe sensul opus de circulație, într-o mașină care era oprită pe banda 1. Biciclistul a murit pe loc. Şoferul mașinii a reușit să oprească autoturismul abia la 30 de metri distanţă de locul impactului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul au fost negativ.