Aryna Sabalenka s-a calificat fără emoții în această noapte în sferturile de finală ale Australian Open 2025. Belarusa, campioană en-titre la Melbourne, a învins-o în două seturi pe Mirra Andreeva, scor 6-1, 6-2 și a egalat un record stabilit de Serena Williams în urmă cu 20 de ani. Aceasta a fost a șasea confruntare directă dintre cele două sportive.
În urma victoriei clare obținute noaptea trecută, Aryna Sabalenka a ajuns la 18 meciuri câștigate la rând în turneele de Grand Slam disputate pe hard.
Liderul WTA a devenit, astfel, cea mai tânără jucătoare care reușește această performanță în ultimii 20 de ani. Ultima sportivă care a obținut astfel de rezultate a fost Serena Williams, în perioada 2002-2004.
În plus, Sabalenka are 31 de victorii în 32 de partide disputate pe hard în turneele de Grand Slam din 2023 și până în prezent, notează Eurosport.
Pentru campioana en-titre de la Australian Open urmează, marți dimineață, duelul cu favorita nr. 27, Anastasia Pavlyuchenkova.