România va avea cinci reprezentante pe tabloul principal al Openului Australian, ediția din 2025. Turneul va debuta duminică. Meciul cel mai atractiv pare să fie cel 100% românesc dintre Irina Begu şi Gabriela Ruse.
Sorana Cîrstea (72 WTA), racheta numărul unu a țării noastre, a avut parte de un rezultat nefericit al tragerii la sorți. Jucătoarea va primi, în turul întâi, replica ucrainencei Elina Svitolina, clasată pe locul 29 în ierarhia mondială.
Anca Todoni (110 WTA), la prima participare într-un turneu de Mare Slem, va avea ocazia să evolueze într-un meci cu Qinwen Zheng, număr 5 WTA, finalistă la Melbourne şi campioană olimpică la Paris. Dacă va reuși să o învingă pe a 5-a jucătoare a lumii, Todoni va avea șanse mari să mai câștige apoi câteva meciuri, pentru că va prelua parcursul favoritei. În turul secund, Anca ar urma să joace împotriva învingătoarei partidei Hailley Baptiste – Laura Siegemund, iar în runda a 3-a Anastasia Pavlyuchenkova sau Anastasia Potapova ar fi cele mai probabile adversare.
Jaqueline Cristian (85 WTA) va juca împotriva Petrei Martic (132 WTA).
Irina Begu (83 WTA) și Gabriela Ruse (125 WTA) au fost repartizate să se întâlnească într-o confruntare sută la sută românească. În turul al doilea, sportiva câștigătoare ar putea să o întâlnească fie pe Madison Keys (29 de ani, 20 WTA), fie pe Ann Li (24 de ani, 91 WTA).