Dunărea Brăila și SCMU Craiova se întâlnesc vineri după masă, de la ora 17.30, într-un meci din cadrul etapei a 11-a din Liga Florilor. Oltencele nu au mai câștigat de două jocuri în campionat și le-au pus „gând râu“ gazdelor din această rundă, pe care vor să le și depășească în clasament.
Înainte de duelul de la Brăila, antrenorul Craiovei, Ovidiu Mihăilă, a oferit primele impresii legate de joc.
„Sper că fetele să fie mult mai serioase și mai implicate pe toată perioada jocurilor. În toate aceste meciuri pe care le-am disputat, am ajuns la concluzia că mai puteam obține puncte, însă au fost tratate cu superficialitate multe momente. Am discutat cu ele, iar acum mergem la Brăila, unde dăm peste o echipă cu jucătoare de calitate, care au evoluat în cupele europene de-a lungul anilor. Noi sperăm să ajungem acolo cât mai curând, în următorii ani și de aceea trebuie să avem încredere în echipă.
Fiecare meci din Liga Florilor este extrem de complicat. Trebuie să abordăm ultimele două jocuri din acest an cu foarte multă ambiție, cu determinare și să reușim să câștigăm. Va fi greu cu Brăila, dar și cu Corona Brașov, care a avut un tur de campionat foarte bun. Pornim cu șansa a doua în aceste meciuri, dar sperăm ca fetele să aibă parte de inspirație. Fetele au venit acasă sănătoase, dar puțin obosite, pentru că nu au avut pauză. Trebuie să ne adaptăm și să vedem cum le punem într-o formă fizică adecvată până la ora meciurilor. La ora actuală, sunt foarte greu de gestionat aceste momente. E greu să motivezi jucătoarele în această perioadă“, a spus Ovidiu Mihăilă.