Marius Șumudică: “Trebuie să înțelegem că în meciul cu ‘U’ Craiova trebuie să dăm totul"

Marius Șumudică: “Trebuie să înțelegem că în meciul cu ‘U’ Craiova trebuie să dăm totul"
📅 2025-02-11

Rapid întâlnește formația Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 20.00, pe Stadionul “Giulești”, într-o partidă contând pentru etapa 23 a Superligii.

Antrenorul giuleştenilor, Marius Șumudică, a declarat, astăzi, că jucătorii săi trebuie să înțeleagă că trebuie să dea totul pe teren pentru a reuși să câștige.

“Universitatea Craiova e o echipă foarte bună, cu un lot foarte bine structurat, cu un antrenor bun (n.r. – Constantin Gâlcă). Jucăm acasă și trebuie să înțelegem că în acest meci trebuie să dăm totul. Sper ca suporterii să fie al 12-lea jucător pentru Rapid. Craiova are un atu, pentru că are un nucleu de jucători care evoluează de mai mult timp împreună, și asta contează.

Mitriță este un jucător periculos. Cred că este unul dintre cei mai buni din campionat și merită un tratament aparte, ca să zic așa. E un jucător care îți poate pune probleme, mai ales în perioadele moarte ale jocului, când crezi că poți domina. Dacă îi dai șansa să fie liber într-o zonă a terenului atunci devine imediat periculos. L-am avut în Arabia Saudită ca jucător, știu ce poate Mitriță! Sper ca echipa mea mâine să dea maximum”, a spus Şumudică.

“Rapidul cu Șumudică antrenor este pe primul loc într-un clasament al ultimelor zece meciuri. Este la egalitate cu FCSB și Dinamo. Dacă luăm meciurile de când am preluat eu echipa, suntem pe locul 4, la un punct de locurile 2 și 3. Ãsta este Rapidul cu Șumudică! Cifrele vorbesc, eu sunt foarte liniștit!”, a adăugat antrenorul.

“Ciobotariu este un jucător important pentru noi”

Marius Șumudică s-a arătat bucuros de faptul că fundașul formației Sepsi OSK, Denis Ciobotariu, care semnase un contract valabil din vară cu Rapid, s-a alăturat lotului său încă de acum.

“Ciobotariu este un jucător important pentru noi. Vedem dacă va juca mâine. Mă bucur că a venit acum și nu la vară. Este clar un câștig pentru Rapid, e un jucător pe care mi l-am dorit tot timpul”, a precizat el.

În ceea ce îl privește pe atacantul nigerian David Ankeye, venit sub formă de împrumut de la Genoa, Șumudică a explicat că nu știe când va avea drept de joc pentru Rapid.

“Ankeye a făcut două antrenamente cu noi. Are nevoie de adaptare, e clar. Este un jucător care se vede că are calitate, însă nu știu când va putea juca. Nu ține de mine, eu sunt doar antrenorul echipei și antrenez ceea ce mi se pune la dispoziție. Eu nu mă ocup de acte, de vize, de pașapoarte și așa mai departe”, a mai afirmat antrenorul.

Superliga, etapa 23

Vineri, 24 ianuarie: Gloria Buzău – Unirea Slobozia 3-0, Dinamo București – U Cluj 0-0.
Sâmbătă, 25 ianuarie – ora 14.30: Poli Iași – AFC Hermannstadt, ora 20.00: Rapid – Universitatea Craiova.
Duminică, 26 ianuarie – ora 17.00: Sepsi OSK – Oțelul Galați, ora 20.00: UTA Arad – FCSB.
Luni, 27 ianuarie – ora 17.00: Petrolul Ploiești – FC Botoșani, ora 20.00: CFR Cluj – Farul Constanța.

Clasament: 1. U Cluj 41 puncte (golaveraj 34-19), 2. FCSB 38 (33-22), 3. Dinamo 38 (31-20), 4. „U“ Craiova 36 (34-22), 5. CFR Cluj 36 (37-27), 6. Rapid 32 (26-20), 7. Petrolul 32 (23-21), 8. Sepsi 30 (30-26), 9. Hermannstadt 27 (25-33), 10. UTA 26 (23-25), 11. Oțelul 25 (17-21), 12. Farul 25 (21-28), 13. Slobozia 25 (24-36), 14. Iași 22 (21-34), 15. Botoșani 19 (18-30), 16. Buzău 19 (22-35).

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gds

(VIDEO) Jaf la un cabinet medical din Târgu Jiu de unde hoții au furat 140.000 de euro și bijuterii de 60.000 de lei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus marți în executare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza localității, într-o cauză penală privind furtul sumei de 140.000 de eur...

Campania „Fii în siguranţă pe internet”, derulată de polițiștii gorjeni în patru școli

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o serie activități informativ – preventive pentru marcarea Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet. Activitățile au fost desfășurate la Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Școala Gimnazială nr. 1 Polovragi, Școala Gimn...

Managerul Spitalului din Cernavodă, reţinut de DNA

Managerul Spitalului Orăşenesc din Cernavodă, judeţul Constanţa, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită. Surse juridiciare au confirmat că managerul Spitalului Orăşenesc Cernavodă, Marius Sponoche, este anchetat pentru luare de mită, potrivit news.ro.  Procurorii anticorupţie au de...

Scandal între mai multe persoane, pe un drum comunal din Dolj

Pe drumul dintre localitățile Cioroiași și Galiciuica, judeţul Dolj, a izbucnit marţi un scandal între mai multe persoane, printre care şi un paznic de vânătoare. Poliţiştii au deschis o anchetă. În urma scandalului au fost provocate distrugeri la trei autoturisme. Reprezentanţii Inspectoratului ...

Facebook-ul, invadat în România de mii de pagini false administrate de boți, care promovează tradiții idealizate, fanatism religios și ultranaționalism

În România au fost lansate, în ultimele săptămâni, mii de pagini false de Facebook, administrate de boți și promovând tradiții idealizate, fanatism religios și ultranaționalism. Multe dintre aceste pagini conțin postări generate de AI cu tipare repetate, precum „am făcut ceva, dar nimeni nu aprec...

A comandat online o tabletă și a primit un grătar

Un bărbat din Suceava a comandat online o tabletă și curierul i-a adus un grătar, au anunţat, marţi, 11 februarie, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, bărbatul de 69 de ani a făcut comanda pe 28 ianuarie, iar coletul i-a fost livrat pe 7 februari, ...

HotNews: „Anularea alegerilor prezidențiale a fost un succes strategic pentru Rusia”. Analiză publicată pe site-ul NATO

Profesorul român Corneliu Bjola analizează cazul alegerilor prezidențiale din România și campania lui Călin Georgescu de pe rețelele sociale pentru a avertiza cu privire la efectele războiului informațional asupra flancului de Est al NATO. Implicațiile se extind mult dincolo de România, subliniin...

Avertismentul DNSC: Tentative de fraudă în numele Interpol, Europol și al Poliției Române

Noi tentative de fraudă, avertizează marţi Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC). Au fost trimise citaţii în numele Interpol, Europol sau al Poliţiei Române. ”Atenţie la mesajele, link-urile şi documentele primite din surse necunoscute sau suspicioase! Adesea, infractorii ciberne...

AFM a publicat prima listă cu dosarele acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă, marţi, aprobarea primilor 20.836 de beneficiari persoane fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. ”Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat astăzi, 11 februarie 2025, prima listă cu dosarele acceptate în cadrul Programului Casa ...

Trump a evocat posibilitatea ca Ucraina să devină „rusă într-o zi” și cere acces la pământurile rare ale țării

Donald Trump a evocat, luni, posibilitatea ca Ucraina să devină „rusă într-o zi”, declarând că doreşte acces pentru SUA la pământurile rare ucrainene în schimbul ajutorului american pentru Kiev în faţa Rusiei, informează AFP, potrivit Agerpres.  În timp ce contactele la nivel înalt între Washingt...

Good News

Only good and positive news.