Universitatea Craiova are parte astăzi, de la ora 20.30, pe stadionul “Ion Oblemenco”, de un meci special. Ştiinţa întâlneşte rivala de-o viaţă, Dinamo Bucureşti, şi victoria este cuvântul de ordine în rândul alb-albaştrilor. Punctele sunt foarte importante în îndeplinirea primului obiectiv, play-offul, dar vor conta şi în lupta pentru marele vis. Şi din punct de vedere moral jocul cu “câinii” are o mare însemnătate, mai ales că băieţii lui Costel Gâlcă vor juca apoi în Giuleşti, contra Rapidului.
CCA l-a desemnat arbitru central pe Szabolcs Kovacs (Carei). Acesta va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Alexandru Cerei (Cluj) şi Ioan Alexandru Corb (Satu Mare). Al patrulea oficial va fi Sorin Vădana (Cluj).
În camera VAR se vor regăsi Haţegan Ovidiu (Arad) şi Marinescu Vasile (Bucureşti).
Observatori: CCA – Nicolae Grigorescu (Timişoara), LPF – Florin Bătrînu (Timişoara).
LPF a abordat şi ea derbiul Universitatea Craiova – Dinamo, “un duel care, de-a lungul timpului, a scris nenumărate poveşti, în urma cărora s-a născut o mare rivalitate între fanii celor două echipe”. Evident, a venit cu cifre.
1 decembrie 2024, Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2: a fost singura înfrângere suferită de olteni în ultimele şapte etape, în rest au patru victorii şi două remize.
20 dintre cei 26 de jucători utilizaţi de olteni şi-au trecut în cont cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.
Dinamoviştii nu au mai pierdut în campionat din 20 noiembrie 2024, 0-2 cu FCSB. Au urmat pentru elevii lui Željko Kopic cinci succese şi trei rezultate de egalitate.
33 de goluri au marcat craiovenii în ediţia curentă, dintre care 21 în repriza secundă. De partea cealaltă, de menţionat că, roş-albii au marcat cel puţin un gol în 18 dintre cele 21 de meciuri din campionatul actual.
Din 2014 și până în prezent, cele două echipe s-au mai întâlnit de 21 ori în principala competiţie internă. De patru ori au învins bucureştenii, de 11 ori au câştigat oltenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
Cea mai recentă dispută directă din Superligă a avut loc pe 24 august 2024, Dinamo – Universitatea Craiova 2-1. Marcatori: Ahmed Bani, Eddy Gnahore, respectiv Elvir Koljic.
Vineri, 17 ianuarie: Unirea Slobozia – Sepsi OSK 3-2, FCSB – AFC Hermannstadt 1-1.
Sâmbătă, 18 ianuarie: U Cluj – Gloria Buzău 2-1, Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0.
Duminică, 19 ianuarie – ora 18.00: FC Botoșani – CFR Cluj, ora 20.30: Universitatea Craiova – Dinamo București.
Luni, 20 ianuarie – ora 17.00: Farul Constanța – UTA Arad, ora 20.00: Rapid – Poli Iași.
Clasament: 1. U Cluj 40 puncte (golaveraj 34-19), 2. FCSB 38 (33-22), 3. Dinamo 36 (30-19), 4. „U“ Craiova 35 (33-21), 5. CFR Cluj 35 (36-26), 6. Petrolul 32 (23-21), 7. Sepsi 30 (30-26), 8. Rapid 29 (24-19), 9. Hermannstadt 27 (25-33), 10. UTA 25 (22-24), 11. Oțelul 25 (17-21), 12. Slobozia 25 (24-33), 13. Farul 24 (20-27), 14. Iași 22 (20-32), 15. Botoșani 18 (17-29), 16. Buzău 16 (19-35).