Fostul fundaş al echipei Universitatea Craiova, Ivan Martic, și-a anunțat oficial retragerea din fotbal. Ajuns la aproape 35 de ani, elveţianul cu origini croate a reuşit să obţină trei trofee în cariera sa, dintre care unul cu Ştiinţa: Cupa României din sezonul 2017/2018. Celelalte două au fost ridicate în tricoul formaţiei HNK Rijeka şi vorbim despre un titlu de campion şi o Cupă a Croaţiei.
Aşa cum era de aşteptat, Ivan Martic, un fotbalist foarte iubit în Bănie, a transmis un mesaj special pe contul său de Instagram suporterilor Ştiinţei:
„Deși nu știam nimic despre această țară când am venit acolo, m-am îndrăgostit de România. Dragi fani ai Craiovei, sunteți unici! Nu vă voi uita niciodată. Poate chiar am avut cel mai bun moment din viața mea de fotbalist cu voi. Vă mulțumesc pentru dragostea și sprijinul incredibil pe care mi le-ați oferit. Mi-e dor de voi!”
“88 de meciuri pentru Știința în toate competițiile. Mulțumim pentru tot, Ivan!”, a notat la rândul său gruparea olteană.