Petrolul Ploieşti, echipă care se confruntă cu probleme financiare, a găsit resursele necesare efectuării unui stagiu de pregătire în Antalya în această iarnă. Cantonamentul va avea loc în perioada 3-13 ianuarie, potrivit site-ului oficial al clubului.
Cartierul general va fi la Lara, iar pe parcursul celor zece zile de cantonament sunt programate trei partide de verificare. Primul meci amical se va disputa pe 8 ianuarie, cu Orduspor 1967 SK, echipă din cel de-al patrulea eşalon valoric al Turciei. Orduspor este liderul seriei din care face parte, cu un bilanţ de 10 victorii, 2 remize şi 3 înfrângeri după prima jumătate a întrecerii.
Pe 11 ianuarie, Petrolul va întâlni echipa bulgară FK ŢSKA 1948 Sofia, ocupanta locului 10 în primul eşalon. Formaţia pregătită de către Ivan Ivanov are 4 succese, 8 rezultate de egalitate şi 6 eşecuri în stagiunea de toamnă.
Ultimul test pentru “lupii galbeni” va fi pe 12 ianuarie, în compania polonezilor de primă ligă Zaglebie Lubin. Fosta dublă campioană a Poloniei ocupă poziţia a 14-a în Ekstraklasa, după o primă parte a sezonului în care a bifat 5 victorii, 4 remize şi 9 înfrângeri.
Petrolul Ploieşti va juca primul meci oficial din 2025 pe 18 ianuarie, la Galaţi, contra Oţelului, în etapa a 22-a a Superligii.