Bucurie mare în tabăra României după meciul din Kosovo

Bucurie mare în tabăra României după meciul din Kosovo
📅 2024-09-16

România s-a impus cu 3-0 în Kosovo, în primul meci din Liga Naţiunilor, acesta fiind totodată şi redebutul lui Mircea Lucescu, după 38 de ani, pe banca tricoloră.

La finalul partidei de la Prishtina, bucuria a fost mare în tabăra română.

Dennis Man: “Trebuie să începem să jucăm și din postura de favoriți”

Dennis Man s-a declarat bucuros de cele reuşite pe teren şi a explicat relaţia pe care o are cu Valentin Mihăilă.

“Am câștigat, aveam nevoie de aceste puncte. Sunt bucuros că am câștigat toate cele trei puncte. Știam că vom întâlni o echipă destul de agresivă și suntem fericiți că astăzi ne-am impus. Am câștigat meciul destul de ușor. (n.r .despre golul reușit) Îl văzusem singur (n.r. pe Denis Drăguș), am vrut să-i pasez, dar apoi am văzut că pot să șutez și am înscris. 

(n.r. despre relația cu Mihăilă) Jucând zi de zi la club, este normal să ne simțim. Suntem fericiți, încrezători și ne bucurăm că putem ajuta echipa. 

Știe toată lumea ce experiență are nea Mircea, pentru noi este un plus mare și ne bucurăm să fie alături de noi. Era important să începem cu dreptul această campanie.

Trebuie să începem să jucăm și din postura de favoriți. Pot să spun că sunt într-o perioadă bună, antrenamentele își spun cuvântul și sunt fericit”, a spus Dennis Man, citat de Digi Sport. 

Valentin Mihăilă: “Le-am arătat tabela”

La finalul meciului de la Priștina, Valentin Mihăilă s-a bucurat şi le-a dat replica kosovarilor, după ce imnul României a fost huiduit în startul jocului. „Ţintă” și-a reproșat însă că ratează foarte mult.

O victorie categorică. A trebuit să ne adaptăm la joc și asta s-a văzut pe tabelă. Pe mine mă motivează înjurăturile. Le-am arătat tabela la final. E frustrant pentru mine că nu marchez. Sper să sparg gheața și să marchez. E bine că am ocazii, dar trebuie să și marchez. Azi am avut două bare. Avem încredere în grup. Suntem un grup puternic cu Mister în spate. Nu cred că are sens să vobesc despre dânsul la ce experiență are în spate”, a spus Valentin Mihăilă.

Mircea Lucescu: „Trebuie să fim foarte atenţi în continuare”

Selecţionerul României, Mircea Lucescu, a declarat că victoria cu Kosovo este importantă. El a subliniat că jucătorii săi trebuie să fie foarte atenţi în continuare, deoarece surprizele pot apărea de la orice adversar.

„Ne doream să obţinem această victorie. Când ne-am strâns la Mogoşoaia, văzând băieţi venind din toate colţurile lumii, am fost puţin îngrijorat, dar pe urmă mi-am dat seama că am de-a face cu nişte jucători profesionişti şi inteligenţi, care au fost foarte atenţi şi concentraţi la ceea ce le-am spus. Este o victorie importantă, foarte importantă, pentru că ne dă încredere şi speranţă.

O victorie importantă aduce o altă victorie. Aşa că luni trebuie să facem tot posibilul să confirmăm evoluţia din seara asta, nu numai rezultatul. Pe mine evoluţia mă interesează. A fost doar un meci, nimic nu s-a întâmplat. Trebuie să fim foarte atenţi în continuare, să pregătim foarte serios fiecare meci în parte pentru că surprizele în fotbal pot veni de la oricine”, a afirmat Lucescu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gds

Vladimir Putin a decretat că efectivele armatei ruse trebuie să crească

Efectivele armatei ruse vor trebui să ajungă la 1,5 milioane de soldaţi până la 1 decembrie, a decretat luni preşedintele rus Vladimir Putin, cu 180.000 mai mulţi decât în prezent. Este a treia decizie de acest fel luată de liderul de la Kremlin de când a început războiul în Ucraina, relatează ag...

Compania din Belfast care a construit Titanicul și-a anunțat insolvența

Compania din Belfast, renumită pentru că a construit Titanicul, și-a anunțat insolvența. Acest lucru duce la o situație critică pentru mulți angajați care se văd acum fără locuri de muncă. O companie din Belfast, cunoscută pentru că a construit celebrul Titanic, a anunțat că va intra în insolvenț...

Veniturile Greciei din turism ar urma să atingă anul acesta 22 de miliarde de euro

Veniturile Greciei din turism ar urma să atingă anul acesta nivelul record de 22 de miliarde de euro (24,48 miliarde de dolari), a anunţat luni ministrul de resort, Olga Kefalogianni, la o conferinţă de presă, transmite Reuters. În 2023, Grecia a înregistrat venituri din turism de 20,6 de miliard...

UPDATE – Cutremur cu magnitudinea de 5,2, în România

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri şi a fost resimţit în mai multe regiuni, dar şi în ţările învecinate – Bulgaria, Republica Moldova, Uc...

Germania a introdus oficial controale la toate granițele terestre 

Controale aleatorii vor fi făcute de luni și la frontierele terestre ale Germaniei cu Franța, Belgia, Luxemburg, Olanda și Danemarca. Măsura este deja în vigoare la punctele de trecere cu Polonia, Republica Cehă, Austria și Elveția, scrie Reuters. Germania a reintrodus luni controale temporare la...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..