Președinta Colegiului Medicilor s-a întâlnit cu șefii Spitalului din Târgu Jiu pentru a discuta despre cazul adolescentului care a murit neoperat - GAZETA de SUD

Președinta Colegiului Medicilor s-a întâlnit cu șefii Spitalului din Târgu Jiu pentru a discuta despre cazul adolescentu
📅 2025-01-10

Doctorița Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, s-a aflat vineri la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde a stat de vorbă cu medicii implicați în cazul adolescentului de 16 ani care a murit neoperat.

La discuții au participat Colegiul Director al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, precum și șefii de secții din unitatea medicală.

Doctorița Cătălina Poiană a precizat că vizita a avut rolul de a identifica soluții pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Potrivit președintei Colegiului Medicilor din România, când există urgență amenințătoare de viață, medicul este obligat să intervină.

Legislația îi permitea medicului de la Târgu Jiu să intervină

De asemenea, legislația îi permitea medicului de la Târgu Jiu să intervină să îi opereze pe copil, chiar dacă nu avea specializare în chirurgie pediatrică.
„A fost prezent la discuții și medicul chirurg. A considerat că gravitatea cazului îi depășește competența. S-a decis transferul. Nici acum nu există linie de gardă de chirurgie pediatrică…Au fost luate și câteva măsuri. S-a scos la concurs un post de chirurgie pediatrică. Medicul specializat în chirurgie pediatrică și care activa numai în Ambulatoriu are o modificare de contract și poate să participle la operații, așa cum s-a întâmplat și în cazul elevului înjunghiat. Unele probleme țin de manager și de directorul medical.

Trebuie implementare și verificate proceduri. Atunci deciziile au fost luate de către medicul UPU și chirurg. Nu a fost anunțat nici managerul, nici directorul medical. Este nevoie de mai multă comunicare. O soluție ar fi și telemedicina, pentru a avea la dispoziție un medic specialist și pentru a nu mai umbla cu pacientul între pavilioane, la consultații.”, a declarat doctorița Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România.

Aceasta a mai spus că dosarul care vizează moartea adolescentului se află la Comisia de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Gorj. În maximum 6 luni trebuie să se vină cu un verdict. Momentan, a fost cerută o expertiză medico-legală și un raport de toxicologie. Totodată, Colegiul Medicilor Gorj s-a autosesizat și în cazul bebelușului mort la Spitalul din Cărbunești.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gds

Weekend cu teste pentru jucătorii Universităţii Craiova

Aflaţi în regim de cantonament pe plan local, jucătorii Universităţii Craiova vor avea parte de un weekend plin. Mai exact, elevii lui Costel Gâlcă vor susţine două jocuri de verificare. Primul va avea loc sâmbătă, de la ora 13.00, la CNF Buftea, contra Oţelului Galaţi. Cel de-al doilea este prog...

Ministrul Educației: Mare parte din conflictele pe care le vedem în şcoală sunt alimentate şi de cum ne comportăm la nivel social 

Mare parte din conflictele pe care le vedem în şcoală sunt alimentate şi de ce facem şi cum ne comportăm la nivel social, a declarat vineri ministrul Educaţiei, Daniel David. El a precizat că profesorii trebuie să fie mai atenţi şi să aibă competenţe minimale pentru a detecta probleme psihologice...

Anchetă a poliţiştilor după ce într-o pădure din Mogoşoaia a fost găsită o persoană împuşcată

Un bărbat a fost găsit împuşcat într-o pădure din localitatea Mogoşoaia. Poliţiştii şi procurorii din Ilfov au deschis, vineri, o anchetă. Victima a fost identificată, fiind un bărbat de 40 de ani. ”La data 10 ianuarie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat, prin apel 11...

Ministrul Educației: „Rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare“

În cadrul unei conferințe de presă, Daniel David, ministrul Educaţiei, a declarat vineri că rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare şi cine nu recunoaşte lucrul ăsta nu are o abordare raţională. Acesta susține că la sfârşitul lunii ianuarie va pune în dezbatere planurile cadru pentru li...

LPF a stabilit programul etapei a 23-a din Superligă. Vezi când se joacă meciul Rapid – “U” Craiova!

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) şi deţinătorii drepturilor tv au stabili astăzi programul etapei a 23-a din Superligă. Astfel, derbiul Rapid – Universitatea Craiova se va disputa sâmbătă, de la ora 20.00, pe stadionul “Giuleşti”. Iată cum arată întreaga rundă: Vineri, 24 ianuarie:ora 17.00: Gl...

Președinta Colegiului Medicilor s-a întâlnit cu șefii Spitalului din Târgu Jiu pentru a discuta despre cazul adolescentului care a murit neoperat

Doctorița Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, s-a aflat vineri la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde a stat de vorbă cu medicii implicați în cazul adolescentului de 16 ani care a murit neoperat. La discuții au participat Colegiul Director al Spitalului Jude...

Cinci persoane la spital, în urma unui accident între un microbuz și o mașină de gunoi

Accident între un microbuz și o mașină de gunoi. Cinci ocupanți ai microbuzului care a fost implicat, vineri, într-un accident rutier produs pe raza comunei prahovene Tinosu, sat Predești, au fost transportați la spital. Aceștia sunt conștienți și cooperanți și au suferit diverse traumatisme, inf...

Preț record pentru o vioară Stradivarius

Luna viitoare va fi scoasă la licitație o vioară realizată de cunoscutul lutier Antonio Stradivari în timpul „Perioadei de Aur” din creația sa. Estimările pentru prețul final au ajuns până la 18.000.000 dolari, scrie Reuters. Vioara „Stradivarius Joachim-Ma” este scoasă la licitație de către New ...

Superliga / Antrenorul Zeljko Kopic și-a prelungit contractul cu Dinamo

Antrenorul croat Zeljko Kopic și-a prelungit, astăzi, contractul cu Dinamo București până în vara anului 2028, informează gruparea alb-roșie. “Astăzi, antrenorul principal al clubului Dinamo 1948 București a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2028. Sosit în decembrie 2023, Zeljko Ko...

Cutremur azi în România 

Un cutremur cu magnitudinea 3,4 a avut loc vineri după-amiaza în județul Prahova. Vineri la ora 15.49, în județul Prahova, a avut loc un seism, anunţă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Acesta a avut magnitudinea 3,4 grade pe scara Richter și s-a produs la adânc...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.