Directorul de la Ambulanța Dolj și socrul său, arestați preventiv - GAZETA de SUD

Directorul de la Ambulanța Dolj și socrul său, arestați preventiv - GAZETA de SUD
📅 2024-12-10

Tribunalul Dolj a decis, aseară, ca Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, și socrul său să fie arestați preventiv pentru 30 de zile. Cei doi sunt acuzați de luare de mită și folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.

Judecătorii au respins cererile de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulată de cei doi, prin apărătorii aleşi, ca neîntemeiate.

S-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpata Răducanu Ionela Melania, pe durata de 60 de zile, începând cu data de 01.11.2024 până la data de 30.12.2024, inclusiv.

Control judiciar și pentru managerul Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova

Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01 noiembrie 2024, față de inculpații:

Gîngioveanu Aurelia Maria, manager al Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;

M.A., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată;

Cîrstoiu Marin, ambulanțier în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului (S.A.J.) Dolj, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență;

R.C.P. și G.M.V., persoane fizice fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.

Circuitul mitei

La data de 19 octombrie 2024, ca urmare a intermedierii efectuate de către inculpatul Gîngioveanu Cristian, soția acestuia, inculpata Gîngioveanu Aurelia-Maria, în calitate de manager al Spitalului CFR Craiova, ar fi primit diverse bunuri de la inculpata Răducanu Ionica-Melania și fiul acesteia R.C.P., în vederea angajării în cadrul Spitalului CFR Craiova, ca asistentă medicală, a concubinei inculpatului R.C.P.

În perioada septembrie – octombrie 2024, inculpatul M.A. ar fi pretins sumele totale de 24.000 euro de la două persoane (martori în cauză), primind de la cei doi suma de 12.000 euro și echivalentul în lei a unei alte sume de 12.000 euro (respectiv suma de 60.000 de lei), promițând că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie în vederea angajării acestora în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe posturile de șofer autosanitară scoase la concurs în perioada respectivă.

În aceeași perioadă, inculpatul M.A. i-ar fi ajutat pe inculpații Găvan Constantin și Gîngioveanu Cristian să disemineze subiectele ce urmau a fi susținute la proba scrisă a concursurilor de angajare organizate de Serviciul de Ambulanță Județean Dolj mai multor candidați, în vederea facilitării promovării de către respectivele persoane a concursurilor de angajare și a ocupării de către acestea a posturilor scoase la concurs.

50.000 de lei, pentru un post de ambulanțier

În perioada iunie – noiembrie 2023, inculpatul Cîrstoiu Marin, în calitate de angajat al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 10.000 euro, primind de la aceasta în două tranșe suma totală de 50.000 lei, promițând că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie în vederea angajării acestuia din urmă în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe postul de ambulanțier.

Ulterior, întrucât angajarea persoanei respective nu s-ar fi concretizat, inculpatul Cîrstoiu Marin ar fi întreprins demersuri pentru a restitui persoanei respective suma de bani menționată anterior și concomitent ar fi încercat să îl determine pe acesta să se înscrie la un concurs de angajare organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Dolj în cursul lunii septembrie 2024, cu promisiunea că îi va aranja promovarea concursului, inclusiv prin procurarea subiectelor.

Obligații pe timpul controlului judiciar

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei cinci inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemate la organul de urmărire penală, să nu depășească limita teritorială a României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcții de conducere în cadrul Spitalului CFR Craiova (în cazul inculpatei Gîngioveanu Aurelia Maria).

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor cinci inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gds

Europa League | Marian Barbu, delegat la meciul Plzen – Manchester United

Arbitrul Marian Barbu va conduce meciul dintre Viktoria Plzen şi Manchester United, care va avea loc joi, de la ora 19.45, pe stadionul „Mesta Plzne“, în etapa 6 din Europa League. Site-ul UEFA nu menţionează care sunt arbitrii asistenţi sau al patrulea oficial, dar arbitru asistent video va fi C...

Un puşcăriaş proaspăt eliberat s-a îmbătat şi a intrat pe geam într-o casă ca să doarmă

Poliţiştii din Timişoara au reţinut un bărbat, de 41 de ani, care a fost găsit de o femeie de 75 de ani dormind într-una dintre camerele locuinţei ei. Acesta ieşise din penitenciar unde ispăşise o pedeapsă de trei ani pentru furt din locuinţe. Bărbatul, care era beat, a găsit fereastra deschisă ş...

Cine sunt parlamentarii din Dolj. Aceştia şi-au primit mandatele

Azi, la sediul CJ Dolj, într-un cadru festiv parlamentarii din Dolj şi-au primit mandatele. Documentele le-au fost înmânate de președintele Biroului Electoral Județean Dolj, Cristian Iliescu. Nu au lipsit de la festivităţi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu şi prefectul judeţului Dolj, Dan D...

Călin Georgescu și influencerii care l-au promovat pe TikTok, verificaţi de Fisc

Fiscul îl verifică pe Călin Georgescu și pe influencerii care l-au promovat pe TikTok, după ce Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat ANAF legat de cum a putut candidatul pro-rus la președinția României să se promoveze în campania electorală cu cheltuieli zero, așa cum a declarat oficial. Ul...

Superliga | LPF a anunțat echipa etapei a 19-a

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat astăzi echipa etapei a 19-a din Superliga. Cu toate că Universitatea Craiova a obținut o remiză la Ploiești după un meci de mare luptă, oficialii forului care prezidează prima scenă a fotbalului nostru nu au „ochit“ niciun jucător al Științei și nici a...

Un şofer român de TIR a ars de viu în cabină, în Italia

Petre Giurma, un şofer român de TIR, de 49 de ani, din Gorj, a ars de viu în cabina autocamionului, într-o parcare din Italia. Incidentul dramatic a avut loc duminică, la ora 21.30, în Milano. Românul îşi descărcase marfa şi se retrăsese într-un parcare din zona industrială a oraşului, cel mai pr...

ÎPS Teodosie, anchetat de Patriarhia Română pentru implicare politică. A spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Patriarhia Română a anunțat că „se delimitează ferm de afirmațiile” făcute de Arhiepiscopul Tomisului, care a afirmat, potrivit ziarul francez Le Figaro, despre Călin Georgescu că este „un trimis al lui Dumnezeu”, iar despre Vladimir Putin că este „un om al împăcării și un constructor de biserici...

(VIDEO) Zeci de lingouri din aur nedeclarate, descoperite în bagajele unui bărbat la Aeroportul Timișoara

Zeci de lingouri din aur nedeclarate au fost descoperite în bagajele unui bărbat la Aeroportul Timișoara. Autoritățile de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara au descoperit, în bagajul de cală al unui bărbat, 42 de lingouri presupuse a fi din aur. Bărbatul nu le-a...

Cetăţean ceh, arestat preventiv după ce ar fi furat două maşini din România

Un cetăţean ceh care este suspectat că a furat două maşini din municipiul Slobozia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de furt calificat. Bărbatul este suspectat că, pe 1 decembrie, ar fi sustras un autoturism din faţa unui imobil din municipiul Slobozia. Maşina aparţine unei...

Vâlcea: Colectare gratuită a deşeurilor voluminoase şi deşeurilor de echipamente electrice şi electronice

Ultima campanie din acest an de colectare gratuită a deşeurilor voluminoase şi deşeurilor de echipamente electrice şi electronice va fi joi, în Râmnicu Vâlcea. Primăria Râmnicu Vâlcea şi S.C. Romprest Energy S.R.L. anunţă colectarea gratuită a deşeurilor în 12 puncte de colectare de pe raza munic...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.