Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat, luni după-amiază, prin apel la 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 64, în localitatea Ionești.
Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Drăgășani spre Râmnicu Vâlcea, ar fi intrat în coliziune cu alte două autoturisme.
În urma accidentului, tânărul de 19 ani a fost rănit și a fost transportat la spital, unde urmează să fie testat pentru stabilirea alcoolemiei, dat fiind faptul că starea sa nu a permis efectuarea testării la fața locului.
Conducătorii celorlalte două autoturisme implicate în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pntrue vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.