Roșiile românești ar putea deveni un lux pe masa de Paște anul acesta, cu prețuri estimate între 40 și 60 de lei pe kilogram la începutul sezonului. Producătorii locali au plantat deja răsadurile, dar costurile mari cu încălzirea solariilor amenință să transforme aceste legume într-un produs prohibitiv pentru mulți români, notează Observator News.
Datorită temperaturilor mai ridicate, fermierii români plantează mai devreme și se pregătesc să aducă pe piață primele roșii românești chiar înainte de Paște. „Pe piață cu aceste tomate vom ieși undeva pe data de 15 aprilie, vom fi în piață cu ele”, spune Dragoș Cosmin, producător local.
Totuși, încălzirea solariilor într-o perioadă cu nopți reci presupune cheltuieli uriașe. „Încălzim cu aeroterme pentru a usca aerul și suplimenta căldura. Avem un sistem cu furtune pentru a încălzi solul și rădăcina. Circulă apă caldă prin aceste furtune. Costurile sunt foarte mari cu încălzirea. Sare de cel puțin 10.000 de euro pe mia de metri pătrați”, explică Dragoș Cosmin.
Un alt producător, Viorel Stoichiță, adaugă: „Costurile sunt foarte mari cu cărbunele, undeva la 90 de tone de cărbune. Undeva la 25.000 de lei”. Facturile pentru combustibil ajung la câteva zeci de mii de lei lunar, fiecare grad în plus din solar reflectându-se direct în prețul final al legumelor.
Dacă anul trecut, la început de sezon, un kilogram de roșii costa aproximativ 35 de lei, anul acesta prețul ar putea ajunge la 60 de lei pe kilogram.
CITEȘTE ȘI: UMF Craiova, premiată de Comisia Europeană