Un bucureștean care a abandonat o pisică pe un câmp din județul Dâmbovița a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce a fost identificat în baza unor imagini postate pe rețelele sociale.
Pe 14 ianuarie, o cameră de supraveghere a surprins momentul în un bărbat din București a oprit maşina pe marginea unui drum din localitatea dâmboviţeană Gulia, a deschis portbagajul în care se afla un transportor şi a dat drumul unei pisici. Aceasta a fugit pe câmp.
Imaginile au fost postate pe Facebook câteva ore mai târziu, într-un grup dedicat iubitorilor de pisici.
După câteva ore, polițiștii dâmbovițeni au transmis, că șoferul respectiv a fost identificat și amendat cu 10.000 de lei.
„La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 14 ianuarie a.c., un bărbat, în timp ce s-ar fi aflat pe raza comunei Tărtășești, ar fi abandonat o pisică pe marginea drumului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 47 de ani, din București. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Reamintim că abandonarea animalelor constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei”, a comunicat IPJ Dâmbovița.