Tânărul de 24 de ani filmat, în noaptea de Revelion, când se învârtea cu maşina într-un sens giratoriu, având legat un sicriu în care se aflau doi tineri mascaţi, a fost amendat de poliţişti şi lăsat fără permis de conducere pentru 30 de zile, potrivit News.ro.
Poliţiştii din cadrul IPJ Iaşi s-au sesizat din oficiu şi l-au identificat pe şofer, un tânăr de 24 de ani.
„În urma verificărilor efectuate, acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 6.000 de lei conform O.G. nr. 43/1997 şi amendă în valoare de 1.620 de lei conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i totodată suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru 30 de zile”, a transmis sursa citată.
Şoferul a fost filmat în timp ce se învârtea cu maşina într-un sens giratoriu din localitatea ieșeană Popricani, având legat un sicriu în care se află doi tineri mascaţi. Imaginile filmate în noaptea de Revelion au fost postate pe reţelele de socializare, devenind virale. Gestul ar fi fost făcut de şofer ca urmare a unei provocări pe TikTok.