Bilanțul atacului armat din Muntenegru a ajuns la 12 morți. Atacatorul s-a sinucis

Bilanțul atacului armat din Muntenegru a ajuns la 12 morți. Atacatorul s-a sinucis
📅 2025-01-05

Un bărbat a împuşcat mortal 12 persoane, miercuri, într-un atac violent într-un orăşel din Muntenegru, apoi a murit, joi dimineaţa, din cauza rănilor autoprovocate joi, au anunţat autorităţile. Este unul dintre cele mai grave omoruri în masă din mica ţară balcanică, aflată acum sub şoc, conform news.ro.

Atacatorul, Aleksandar Aco Martinovic, de 45 de ani, a ucis iniţial patru persoane deschizând focul după o încăierare într-un restaurant din Cetinje, miercuri după-amiază. El a împuşcat apoi opt persoane, inclusiv doi copii, în alte trei locuri, a declarat procurorul Andrijana Nastic.

Martinovic a fost încolţit de forţele de ordine în apropierea casei sale din oraş şi a încercat să se sinucidă, apoi a murit din cauza rănilor în drum spre spital în primele ore ale zilei de joi, a declarat ministrul de interne Danilo Saranovic. „Când a văzut că se află într-o situaţie fără speranţă, a încercat să se sinucidă. Nu a murit pe loc din cauza rănilor, ci în timpul transportului la spital”, a precizat Saranovic pentru postul public de televiziune din Muntenegru, RTCG.

Al doilea atac armat în trei ani în același oraș

Incidentul este al doilea atac armat în trei ani în acelaşi oraş, aflat la 38 km vest de capitala Podgorica. În 2022, un bărbat înarmat a ucis 10 persoane, inclusiv doi copii, înainte de a fi împuşcat mortal.

Poliţia a declarat că Martinovic băuse foarte mult şi avea un istoric de posesie ilegală de arme. După o altercaţie cu patronii restaurantului, acesta s-a dus acasă, a luat o armă, s-a întors la restaurant şi a început să tragă, a precizat poliţia.

Alte patru persoane au suferit răni care le-au pus viaţa în pericol în timpul atacului de miercuri, iar una rămâne în stare critică, a anunţat Aleksandar Radovic, directorul Centrului Clinic din Podgorica.

Trei zile de doliu național

Poliţia a precizat că împuşcăturile de miercuri nu au legătură cu crima organizată. Prim-ministrul muntenegrean Milojko Spajic a numit atacul o „tragedie teribilă” şi a declarat trei zile de doliu naţional.

La rândul său, preşedintele Jakov Milatovic s-a declarat „îngrozit” de atac.

Spajic a promis că autorităţile vor lua în considerare înăsprirea criteriilor pentru deţinerea şi transportul armelor de foc, nefiind exclusă posibilitatea unei interdicţii complete a deţinerii armelor. Acest lucru se va confrunta probabil cu opoziţie în Muntenegru, care are o cultură a armelor adânc înrădăcinată.

În ciuda legilor stricte privind armele, Balcanii de Vest – Serbia, Muntenegru, Bosnia, Albania, Kosovo şi Macedonia de Nord – rămân cu o mare cantitate de arme la populaţie. Majoritatea provin din războaiele din anii 1990, dar unele datează chiar din Primul Război Mondial.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gds

Baschet / Au învins, dar n-au convins! SCMU Craiova pășește cu dreptul în 2025

SCMU Craiova a început cu dreptul noul an! Echipa masculină de baschet pregătită de Tudor Costescu s-a impus în duelul cu CSM Constanța, sâmbătă seară, în Sala Polivalentă, scor 83-78 și a bifat, astfel, cea de-a șaptea victorie stagională în Liga Națională. Prima repriză a meciului a fost una de...

Bărbat beat, arestat după ce a lovit cu o sticlă în cap un poliţist

Un bărbat din judeţul Teleorman a fost arestat preventiv pentru ultraj, după ce a lovit cu o sticlă în cap un poliţist. Acesta intervenise pentru a-l calma pe bărbatul care făcea scandal la beție. Intervenţia în urma căreia un poliţist de la Secţia 2 Poliţie Rurală Nanov a fost lovit de către un ...

Superliga / Şi Stipe Juric a plecat de la Oțelul Galați

Plecarea lui Juri Cisotti nu a fost singura din ziua de sâmbătă. Astfel, Oţelul Galaţi a anunţat astăzi o nouă despărţire, cea de fotbalistul bosniac ajuns la Oțelul în vara anului 2024, Stipe Juric. Acesta mai avea contract până la finalul sezonului actual, dar problemele financiare ale moldoven...

Hillary Clinton, George Soros, cântăreți, sportivi, actori și ONG-uri, decorați de Joe Biden

Joe Biden va acorda, sâmbătă, prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unor celebrităţi, a căror alegere este uneori încărcată de semnificaţie politică, cu doar câteva zile înainte de învestirea lui Donald Trump. Cea mai înaltă distincţie civilă o vor primi cântăreţului şi activistului Bon...

Ce mașini au cumpărat românii în 2024

În 2024, românii au continuat să achiziționeze mai multe autoturisme second-hand decât noi, dar ambele segmente au înregistrat creșteri față de anul precedent. Numărul de autoturisme second-hand înmatriculate pentru prima oară în România a crescut cu 4%, ajungând la 328.834 de unități, de peste d...

Superliga / Accidentarea lui Jovan Markovic a recidivat!

Atacantul împrumutat de Universitatea Craiova la AFC Hermannstadt, Jovan Markovic, se confruntă cu o nouă accidentare serioasă. Acesta s-ar fi “rupt” fix în momentul în care ar fi trebuit să revină şi să susţină cantonamentul de iarnă sub comanda lui Marius Măldărăşanu în Antalya. Reamintim că fo...

Pieton care traversa neregulamentar, accidentat de o șoferiță, în Râmnicu Vâlcea

Polițiștii Biroului Rutier Vâlcea au fost solicitați sâmbătă, în jurul orei 13.00, prin apel la 112, să intervină la un accident rutier produs pe Drumul Național 7, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. O femeie în vârstă de 40 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturi...

Români prinși la furat în buticurile de pe un aeroport din Italia

Doi români, de 50 și 54 de ani, au fost arestați pe Aeroportul Caselle din Torino pentru furt calificat, informează Rotalianul. O vânzătoare dintr-un magazin cu produse de lux din incinta aeroportului a observat dispariția unei perechi de ochelari în valoare de peste 250 de euro. Utilizând imagin...

Un bătrân abia externat din spital a murit în scara blocului

Un bătrân de 75 de ani, care se întorcea acasă după ce a fost externat din spital, a murit pe casa scării, după ce i s-a făcut rău şi a leşinat. ”La data de 4.01.2025, în jurul orei 01.15, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi de către un echipaj SAJ Timiş cu privire la […]

Un șofer s-a ciocnit cu o ambulanță căreia nu i-a acordat prioritate pe o stradă din Craiova

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi sâmbătă, la ora 12.15, cu privire la producerea unui accident, pe bulevardul Carol I, din Craiova. Un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Feldioara, din municipiu, nu a acordat prioritate unei...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.