Un mecanic de tren s-a sinucis de Crăciun aruncându-se din trenul de mare viteză care circula între Paris și sud-estul Franței. Traficul feroviar a fost afectat mai multe ore.
Aproximativ 3.000 de pasageri din tren au fost afectați de întârzieri. Zece trenuri de mare viteză (TGV) au avut întârzieri de până la cinci ore marți, după sinuciderea din Ajunul Crăciunului, o perioadă extrem de aglomerată pentru călătorii.
Parchetul din Melun, la sud-est de Paris, a declarat pentru AFP că mecanicul pare să se fi aruncat în gol din trenul în mișcare, scrie France 24. Corpul său a fost descoperit ulterior lângă șine.
În lipsa unui conducător auto care să opereze comenzile, procedura automată de urgență a trenului a intrat în funcțiune, determinând oprirea acestuia. O anchetă privind circumstanțele decesului este în curs.
SNCF a confirmat decesul mecanicului, spunând că acesta „s-a sinucis în timp ce trenul era în mișcare”. Nu a existat nicio amenințare la adresa siguranței pasagerilor din tren sau a serviciilor din restul rețelei, a adăugat SNCF.