De: Dr. Felician Pop: Editorialist la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA; Președinte al UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI – Filiala ”Anton Davidescu” Satu Mare;
Da, am acasă un metru cub de diplome: de onoare, de excelență, de mulțumire, speciale, de participare, mă rog, toată butaforia aceea care simulează un fel de înnobilare a vieții acesteia, anoste și din ce în ce mai insuportabile. Desigur, avem mare nevoie de aceste hârțoage împopoțonate cu chenare groase, și decorațiuni de tip rococo, dar a primi o astfel de diplomă, nu-i altceva decât un superb exercițiu de vană vanitate, un moment în care te prefaci emoționat, poate mai și bâigui niște fraze circumstanțiale, în care îți arăți întreaga recunoștință și plăcuta surprindere, că te-ai mai procopsit cu o hârțoagă, care nu-i altceva decât o oglindă chioară a vieții tale inutile și fără sens, dar totuși, înseninată de astfel de evenimente.
(Art Elier: Înainte de plecare)
Circula mai demult un banc conform căruia, la Facerea Lumii, când Dumnezeu a împărțit darurile, tuturor popoarelor, din nebăgare de seamă, nu a observat că la coadă mai stătea și poporul român, întârziat, ca întotdeauna. Alarmat, asistentul său, Sfântul Petru i-a atras atenția Celui de Sus, că nu mai există nici un dar pentru ultimii amărâți. Domnul, în marea lui serenitate, i-a răspuns sfântului:
Nu-i nici un bai! Îi rezolvăm și pe ăștia! Lor le dăm diplome!
Normal, printre atâtea chestii prisoselnice, vraful acesta de diplome intră în armonia perfectă a inutilității, a degradării unui concept, într-o simplă și frivolă joacă de-a premiatul, de-a băgatul în seamă.
Hârtia aceasta – atât de atractivă la prima vedere – nu-i altceva decât o adeverință, semnată, pecetluită (am văzut diplome de astea, cu șase semnături și tot atâtea ștampile!) după toate regulile artei, a unui exercițiu existențial steril.
Desigur, calitatea pe care ți-o conferă o astfel de recunoaștere este egală cu zero…
dar contează cantitatea. Am fost la un concurs unde s-au dat peste 800 de astfel de diplome. (credeți-mă, că nu exagerez, se poate verifica!). Să fie acolo, la toată lumea! Să-și amintească fiecare concurent că a participat la un eveniment astral al vieții lui.
Mă uit la metrul acela cub de diplome frumoase, cum stau ele cuminți și-și așteaptă rândul – asta dacă vor avea noroc și nu vor fi pur și simplu aruncate la lada de gunoi – la topire, și atunci o să se închidă un cerc, care ar avea astfel, măcar o rațiune economică.
Mașina de mers în gol a lumii schizoide în care trăim, este alimentată și cu terfeloagele acestea colțuroase, de hârtie lucioasă …
iar un Manual al Lucrurilor Inutile, care, sincer, lipsește de pe piață, ar fi cât se poate de nimerit în societatea noastră. El ar apărea într-un tiraj de masă, cu hârtia economisită de la diplomele ălea găunoase. S-ar face apoi, o splendidă lansare de carte, cu mulți participanți. Despre specialul volum, ar putea vorbi toți specialiștii lucrurilor fără folos, vor analiza, comenta și aplauda această măreață realizare; autorul va vorbi la sfârșit, sub privirile unei asistențe cu respirația tăiată. În final, onor organizatorii, îl vor răsplăti cu o…diplomă de merit, care să răsplătească truda lui exemplară!
Un metru cub de diplome, un metru cub de viață netrăită, falsificată, calchiată și maimuțărită. Un cub de neant…