Pagina de cultură de Vasile Mic

       Vasile Mic e numele unui vrednic poet, pictor și publicist din Țara Oașului. Nu cunosc biografia în amănunt a acestui om de cultură, dar știu că a trăit o perioadă în Statele Unite.
Dintr-o Americă robotizată, poetul a simțit nevoia să se întoarcă la rădăcinile sale din Oaș, mai aproape de izvoarele pure pe care le celebrează într-un poem recent.Reîntors în nordul său cu izvoare albe și mesteceni, a fost atras o vreme de politică, nu știu cu ce rezultate. În vremurile recente, s-a dedicat pasiunii sale pentru arta plastică și unei gospodării de la țară. Nu a părăsit nici lira lui Orfeu, publicând un număr însemnat de volume.
Antologia O replică de argint /Una battuta d’argento, apărută la prestigioasa editură Școala Ardeleană (Cluj-Napoca, 2017), e o ediție bilingvă, cu versiunea italiană semnată de cunoscutul italienist Ștefan Damian. Cartea poetului sătmărean e prevăzută cu o excelentă prefață a criticului-univesitar Nicolae Oprea, care îi remarcă universul simbolic al poemelor și nota accentuat morală. De altfel, despre volumele de poezie ale lui Vasile Mic au scris condeie strălucitoare: Constantin Cubleșan, Gheorghe Mocuța, Emilian Marcu, Mircea Dinutz, Alexandru Pintescu, George Vulturescu, Horia Bădescu, Ioan Es. Pop, Ion Vădan, Alexandru Zotta, Ioan Nistor, Grigore Scarlat, Radu Ulmeanu, Cornel Munteanu, Livia Mărcan, Dumitru Augustin Doman, Petru M. Haș, Adrian Țion și alții.
Regretatul critic Petru Poantă a surprins, cu fineţea-i caracteristică, câteva din trăsăturile lirismului practicat de Vasile Mic: „Laconismul expresiei este, totuşi, consecinţa unei elaborări lucide şi nu a spontaneităţii naturale, şi asta se vede în special în piesele compuse în manieră epigramatică”.
Sunt caracteristici ce se vor regăsi și în volumul de față, Jocul de-a lumea (editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2025). Apar aici, ca o noutate, referiri la mitologia creștină, cum ar fi motivul biblic al țapului ispășitor, nu fără aluzii discrete la un prezent istoric neliniștit și neliniștitor (În pustie).Cu o scriitură suplă și sugestivă, poetul consemnează evenimente simbolice tulburătoare, cum ar fi cel în care spațiul sacru al mănăstirii e invadat de profan, călugării îndrăgostindu-se cu toți de o femeie, nu fără complicitatea astrului nocturn (După brățara sa).Un fantezism jucăuș pare să domine uneori cele mai recente creații ale poetului din Nord.În peisajul său zboară „spiriduși înaripați”(Și când floarea), „tineri zei” coboară de pe stânci (Pictând pentru zei). Aceste note fanteziste dispar grabnic căci poetul ține să evite manierismele ludice, și să îmbrățișeze o expresie lirică simplă, după modelul evocat în unul din versurile poemului Pictând pentru zei, idealul său de frumusețe având „simplitatea florilor de câmp”.
Aflat la deplina maturitate a creației sale, poetul Vasile Mic își cultivă lirismul cu dezinvoltura trăirilor sincere, nesofisticate de prejudecățile modelor de ultimă oră.

       Fănuş Neagu, acel „frumos nebun al marilor oraşe” s-a născut în 5 aprilie 1932, la Grădiștea de Sus, judeţul Brăila, şi a fost un apreciat povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg, chiar cronicar sportiv.
A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Şi-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi şi a urmat Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al şcolii de literatură „Mihai Eminescu”, până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954 şi 1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Duşman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”, iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”.
În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962, „Dincolo de nisipuri”, în anul 1967 publică „Vara buimacă”, iar piesa „Scoica de lemn” este pusă în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti. Publică ulterior, în anul 1979, „Cartea cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote”, la Teatrul Majestic, şi „Olelie”, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Printre volumele pe care le-a scris se mai numără „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj” (publicistică), romanul „Scaunul singurătăţii”, nuvelele „Dincolo de nisipuri”, iar în anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.
A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele „Cantonul părăsit”, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.
În perioada decembrie 1993 – 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.
Scriitorul şi dramaturgul Fănuş Neagu a murit în ziua de 24 mai 2012, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferinţe.