Nord-vestul României, o regiune bogată în istorie și tradiții, a fost în Antichitate scena unor influențe culturale diverse, printre care se numără și prezența celților. Aceștia, un popor indo-european renumit pentru cultura lor războinică, meșteșugurile avansate și spiritualitatea profundă, au lăsat urme semnificative în această zonă, influențând atât comunitățile locale, cât și cursul istoriei.
Descoperirile arheologice din Ciumeşti, Pişcolt, Ţara Oaşului, Medieşu Aurit, Homoroade, Lazuri etc. evidenţiază faptul că pe teritoriul judeţului Satu Mare au vieţuit celţii, grupuri de triburi antice de originalitate unică chiar şi în vremea ei, şi cu un farmec straniu ce fascinează încă multe spirite şi astăzi.
Din studiul a doi istorici importanţi sătmăreni, Dr. Liviu Marta şi Dr. János Németi, apărut în “Monografia Județului Satu Mare- 2016” , aflăm că momentul apariţiei celţilor în regiunile nord vestice şi vestice ale României (implicit şi zona sătmăreană) este marcat prin orizontul cel mai vechi al necropolei de la Pişcolt. În această necropolă, în care au fost cercetate morminte de incineraţie şi de înhumaţie (în jur de 200 complexe funerare), un grup de morminte au inventar ce poate fi datat în perioada timpurie a epocii La Tène.
Aceste morminte timpurii pot fi încadrate în cronologie absolută între 330 şi 310 a Chr. (Németi 1988). Necropolele din nord-vestul României sunt birituale. Predomină incineraţia în groapă sau în urne funerare, la care se adaugă inhumaţia în poziţie întinsă pe spate, sau, mai rar, inhumaţia cu scheletul în poziţia ghemuită.
Mai multe locuinţe au fost cercetate în aşezările de tip rural („vicus”) de la Pişcolt – Lutărie, Ciumeşti – Bostănărie, Berea – La soci, Cămin – Malul Crasnei, Lazuri – Lubi tag, fiind descoperite piese de plug, seceri şi pietre de râşniţe. În nord-vestul României lipsesc aşezările întărite de tip „oppidum”. În aşezările cercetate au fost cultivate grâul, orzul, secara, meiul şi zarzavaturi, iar, în afară de tracţiune, animalele mai sunt crescute pentru carne şi lapte.
Nu este întâmplător că între oasele de animale găsite în aşezări, cele mai numeroase oase provin de la bovine, capre, oi şi porci.În unele aşezări au fost descoperite rămăşiţele unor ateliere de fierărie (Cămin – Malul Crasnei şi Carei -Cimitirul reformat), unde marile cantităţi de zgură de fier indică prelucrarea acestui metal. Ateliere de olărit au fost descoperite la Andrid – Ferma de vaci, Carei – Bobald şi Carei.
Celţii din nord-vestul României au avut contacte permanente de schimb cu semenii lor central-europeni. Comerţul se practica probabil pe Mureş şi pe Someş, pe „drumul sării”, iar importul de grafit din Boemia şi Austria sau din celelalte zone, indică direcţia relaţiilor spre marile centre de tip „oppidum” (Velemszentvid, Szalacska, Manching etc.)
La Berveni, dintr-o locuinţă celtică, printre alte materiale a fost descoperită şi o amforă cu ştampilă aplicată, păstrată fragmentar, cu o inscripţie în două rânduri. Este o amforă cu ştampilă din Chersones (Crimeea)< HPAK (? EIOY) AETYN (OMOY). Pentru aceleaşi legături pledează prezenţa cnemidelor (apărătoare de picior din metal) din mormântul „princiar”, sau descoperirea unei tetradrahme din 260 a. Chr., emisă de Eumanes de la Pergam, în tezaurul monetar de la Turulung. Prezenţa în zona noastră a acestor artefacte de origine grecoelenistică poate fi pusă pe seama unor expediţii în zona balcanică sau, chiar în cadrul unor trupe de mercenari, celţii fiind adesea menţionaţi ca mercenari în armatele din statele elenistice rămase după destrămarea imperiului realizat de Alexandru cel Mare. Descoperirea la Ciumeşti–Moară a unei zăbale ce este specifică regiunii din apropierea Munţilor Balcani poate să marcheze un punct intermediar din traseul străbătut spre teatrele de luptă din lumea mediteraneană. Geograful antic Ptolemeu, în lucrările sale, îi localizează pe anarţi în regiunea de nord-vest a României (Dacia).
Vasile Pârvan, în lucrarea sa monumentală (Getica), pe baza izvoarelor antice, îi plasează pe anarţi în părţile Sătmarului. Despre anarţi s-a discutat mult în literatura de specialitate, fiind consideraţi drept un mozaic etnic. Deocamdată, se presupune că purtătorii culturii materiale de tip La Tène într-o regiune largă ar fi anarţii, formaţi din celţii veniţi şi din autohtoni, purtătorii culturii materiale din Hallstatt-ul târziu, grupul Sanislău–Nyírség (cultura Vekerzug). O convieţuire paşnică între localnici şi cei veniţi se poate constata atât în cultura materială cât şi în aceea spirituală (Nemeti 1990, Németi 1993).
Însă de departe, cel mai important artefact celtic descoperit pe raza judeţului nostru a fost coiful de la Ciumești, acesta fiind și una dintre cele mai spectaculoase descoperiri din lumea celților. Coiful de la Ciumești a fost descoperit întâmplător, în anul 1960, de un localnic care efectua săpături pentru construirea unor grajduri pentru CAP-ul din localitate. Alături de coiful din fier încoronat cu un șoim au mai fost găsite o cămașă de zale din fier, cnemide și fibule din bronz, un inel, două brățări și mai multe vase de lut. Mormântul, unic în lume ca și coiful, a fost denumit “mormântul cu coif de la Ciumești”.
Un alt artefact de o importanţă majoră îl reprezintă Spada celtică de la Pişcolt care provine din mormântul nr. 40 al necropolei din Pişcolt situată pe duna de nisip ce poate fi zărită de pe şoseaua Carei-Oradea, lângă ruinele fostului CAP din localitate. Cercetată în anii 70 de către dr. János Németi, cimitirul constituie cel mai mare monument celtic cunoscut în România. Încă de la descoperirea sa, spada a fost remarcată ca urmare a decorului ajurat ce împodobeşte teaca. Banda din tablă de fier dispusă longitudinal pe mijlocul tecii este ornamentată prin ajurare (decupare) cu motive vegetale stilizate. Astfel de motive decorative şi simbolice erau frecvent utilizate în arta celtică din sec. IV-II î. de Hr., fiind utilizate pe spaţii europene largi, din Franţa până în Transilvania şi chiar mai departe în zona nord-balcanică. Printre ornamente se remarcă unele simboluri circulare, bine individualizate în arta şi mitologia celtică.
Specialiştii consideră că acest decor avea un rol apotropaic menit a-l proteja pe războinic, atât în tumultul imprevizibil al luptelor, dar şi în faţa unor efecte malefice care puteau răzbate dinspre lumea nevăzută a spiritelor.
Prezența celților în nord-vestul țării subliniază rolul regiunii ca punct de întâlnire între diverse civilizații antice. În ciuda trecerii timpului, urmele lor rămân o sursă valoroasă pentru înțelegerea interacțiunilor culturale din această parte a Europei și pentru redescoperirea unei epoci care a modelat identitatea istorică a României.