Vineri, 24 ianuarie 2025, la Satu Mare, PSD a celebrat cu mândrie și respect, Ziua Unirii Principatelor Române, un moment istoric fundamental în drumul spre formarea României moderne. Ceremonia dedicată Micii Uniri din 1859 a avut loc la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
La eveniment au participat: deputatul PSD și președintele organizației județene PSD Satu Mare, Mircea Govor, europarlamentarul Gheorghe Cârciu, prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil, vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, Cătălin Filip și Roxana Petca, directorul de cancelarie al prefectului, Radu Iancu, consilierii locali municipali Mirela Suciu, Cristina Tămășan-Ilieș, Raul Băbțan, președintele organizației județene TSD Satu Mare, Bianca Șorian, dar și numeroși colegi din toate structurile interne de partid.
,,Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, poporul român a făcut primul pas curajos către unitate, stabilind bazele unui stat puternic și modern, construit pe valori europene și pe dorința de libertate.
În spiritul valorilor pe care le apărăm zi de zi, transmitem un mesaj de recunoștință față de cei care, prin sacrificiul și curajul lor, au făcut posibilă această mare realizare a istoriei noastre.”
,,La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi români!”