Contestat puternic de buzoieni după partida U Cluj – Gloria, 2-1, la care Istvan Kovacs, aflat în camera VAR, a decis, practic, că ardelenii trebuie să primească două lovituri de la 11 metri, arbitrul cu ecuson FIFA a fost scos basma curată de şeful CCA.
Eugen Neagoe, antrenorul Gloriei Buzău, a criticat vehement delegarea lui Istvan Kovacs la VAR, acuzând lipsa de imparțialitate.
Verdictul lui Vassaras: Kovacs a procedat corect
În analiza pe care Kyros Vassaras o face cu subalternii săi, după fiecare rundă, a ajuns la o concluzie clară: ambele penalty-uri au fost corect acordate.
La primul, Cestor își lovește adversarul cu gheata în zona feței, iar la cel de-al doilea, Ișfan lovește un jucător al Universității peste față, iar șeful CCA a motivat susținând că lovirea e intenționată, conform golazo.ro.
Kovacs a fost felicitat pentru că a intervenit, iar centralul, deși i s-a reproșat că n-a văzut în teren incorectitudinile, a fost și el apreciat pentru că a întors deciziile după vizionarea fazelor pe monitor.
I-a certat pe arbitri de la FC Botoșani – CFR Cluj, 1-1
Președintele CCA nu le-a dat credit celor care au oficiat la FC Botoșani – CFR 1-1. Mai precis, la faza în care clujenii au solicitat un penalty pentru un henț în careu, la scorul de 1-0 pentru trupa lui Dan Petrescu.
Kyros Vassaras a ajuns la concluzia că centralul Ionuț Coza, dar mai ales cel din cabina VAR, Marian Barbu, au greșit fiindcă n-au penalizat intervenția fundașului.