Marți, 7 ianuarie 2025, în a doua zi de Bobotează, cu prilejul Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, PSD Satu Mare a avut bucuria de a participa la hramul de iarnă al Mănăstirii „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” din Scărișoara Nouă. Acest eveniment deosebit, încărcat de spiritualitate și tradiție, a reunit credincioși din întreg județul Satu Mare, într-o atmosferă de rugăciune și liniște sufletească.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu mare dăruire de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Cuvintele pline de har și îndemnurile duhovnicești ale ierarhilor au fost primite cu emoție de toți cei prezenți.
La această sfântă slujbă au participat deputatul PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Cătălin Filip, consilierul local Mirela Suciu, vicepreședintele PSD municipiul Satu Mare, Roxana Petca, președintele TSD Satu Mare, Bianca Șorian, alături de colegii din echipa PSD Satu Mare.
,,La mulți ani cu sănătate, bucurie și binecuvântare în viață tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan!”