Vineri, 24.01.2025, pe platoul din fața Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, sătmărenii au marcat cu emoție Ziua Unirii Principatelor Române printr-un eveniment solemn dedicat actului istoric de la 24 ianuarie 1859.
Manifestările au început la ora 10:00 cu prezentarea onorului de către Garda de Onoare urmat de un serviciu religios oficiat de reprezentanții clerului local.
În cadrul ceremoniei, prefectul Ioan Tibil a dat citire mesajului primului ministru al România, despre semnificația istorică a Unirii Principatelor Române, evidențiind importanța acestui moment în formarea statului român modern.
Un moment emoționant a fost depunerea coroanelor, jerbelor la bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un simbol al unității naționale. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și cu tradiționala ,,Horă a Unirii”, la care au participat atât oficialități, cât și numeroși sătmăreni prezenți la ceremonie.