De: Vlad Mulcuțan – Chiș: editorialist – corespondent VERTICALI PENTRU ROMÂNIA la Timișoara;
Stau şi mă întreb, de nenumărate ori, oare cât de mari să fie diferențele dintre generații, sau ce s-a schimbat atât de brusc încât relațiile interumane și profesionale dobândite în timpul școlii au degenerat într-un mod atât de surprinzător.
În viziunea mea, faptul că îi am alături și azi pe mulți dintre dascălii mei, pe care îi pot numi cu mândrie “prieteni”, nu poate decât să mă onoreze și să mă înalțe … iar aceste idei le pun înaintea dumneavoastră iubiți cititori, tocmai pentru a începe următoarea mea aventură în lumea scrisului …
EPISODUL II
Următorul loc în care “Vin acasă de Crăciun“ este și cel mai frumos loc de pe pământ. Acest loc a însemnat “acasă” pentru o parte dintre cei mai frumoși ani ai vieții mele. Acest loc îmi este “acasă” până și azi, prin oamenii săi minunați și plini de har care ocupă un loc special în inima mea, prin amintirile care mă leagă de acest tărâm și prin realizările pe care le-am clădit în cei opt ani de școală gimnazială.
Așadar stimați cititori, azi vă introduc în minunata lume a Școlii Gimnaziale ”Mircea Eliade” din Satu Mare …
o școală de prestigiu, o școală care a oferit societății oameni valoroși … o școală care poartă cu mândrie numele marelui scriitor Mircea Eliade începând cu anul 1989.
Această școală reprezintă locul în care am înțeles adevăratele definiții ale termenilor iubire, succes, familie, onoare și dor … totodată … și locul de suflet în care revin, cu drag și mândrie, de fiecare dată când am ocazia.
Aici am cunoscut oameni atât de buni și frumoși, atât de profesioniști, umani și empatici, încât îmi e greu să găsesc cuvinte suficient de mari pentru a descrie tot ceea ce simt.
Aici am primit harul de a scrie cu stiloul, dar și cu sufletul, și darul de a ajunge în inimile dragilor mei cititori.
Aici m-am format și am crescut din toate punctele de vedere, începând cu cuvintele “mama” și “tata”, scrise sfios pentru prima dată în Abecedar … și continuând cu pasiunea pentru literatură, pentru artă, cu mândria de a cunoaște limbile moderne și cu ambiția de a deveni un cetățean plin de spirit civic.
Aici, Vlăduț a văzut pentru prima oară lumina unei lumi minunate și a celui mai frumos dar primit vreodată: viața.
Principalul pilon în creșterea corectă, sănătoasă și armonioasă a copilului, atât din punct de vedere psiho-emoțional cât și cognitiv este profesorul …
pentru că în spatele gramaticii, în spatele definițiilor și a teoremelor, și în spatele oricărei note…se află omul … omul în a cărui grijă părintele își încredințează copilul în cea mai importantă și frumoasă călătorie a vieții.
Lecțiile, laudele dar și observațiile pe care domnii profesori le oferă ar trebui să fie înțelese mai întâi de părinte, pentru a putea lucra în echipă cu școala și pentru a garanta succesul copilului.
Îmi amintesc, în urmă cu 17 ani, cum pășeam sfios pe holurile școlii, necunoscând pe nimeni dar dorindu-mi cu toată ființa mea să descopăr, să aud, să înțeleg ..
pe lângă bucuria fiecărui rezultat mărunt pe care îl obțineam din răsputeri.
Bineînțeles că au existat și momente de ezitare, pe care părinții mei le-au gestionat într-un mod obiectiv și extrem de corect. Din vreme ce părinții sunt oamenii care le inițiază drumul și încep să schițeze destinul propriilor copii, prin alegerea unei școli bune și a unei clase pe măsură, mi s-ar părea corect și normal ca receptivitatea și încrederea deplină din partea tuturor părinților să se îndrepte spre școală.
“Pe vremea mea”, dacă greșeam, persoana trasă la răspundere și cea care suporta toate consecințele faptelor sale eram, categoric, tot eu.
Din păcate, cu timpul autoritatea profesorului a suferit un declin dramatic, demnitatea și respectul cuvenite acestuia sunt opționale iar presiunea impusă de părinți și societate găsește întotdeauna și indiferent de context același inculpat: cadrul didactic.
De ce?
Probabil pentru că e mult mai simplu să abordezi superficial problema, încrezându-te într-un copil care vrea să scape de consecințe și mustrări și care a fost crescut cu ideea că totul i se cuvinte, asigurându-i acestuia confortul prezentului, dar categoric compromițând integritatea umană a viitorului adult.
Cu toate acestea, sunt bucuros să văd cât de frumoase sunt revederile dintre elevii care nu uită de unde au plecat și profesorii care au semănat ceva în sufletul tuturor puilor pe care i-au călăuzit, iar cea mai mare satisfacție pe care o am este că, deși trăim vremuri diferite, cu noi provocări, cu noi încercări și cu multe schimbări, școala a rămas locul care continuă să trezească amintiri și nostalgii în sufletele tuturor.
Primul cuvânt scris de un copil, primul răspuns corect oferit la o întrebare și primul “foarte bine” din carnet, împreună cu un glas blând, o mână caldă și un chip de înger, nu se uită niciodată
Doamna învățătoare Fulop Eniko a reușit, într-un an, să îmi cucerească admirația și respectul pentru o viață întreagă. Mă bucur că sora mea a avut prilejul de a fi sub aripa protectoare a doamnei învățătoare încă de la început și că, prin intermediul ei, am retrăit și eu farmecul abecedarului și provocările tablei înmulțirii.
În timpul gimnaziului am avut șansa de a cunoaște și mai mulți oameni pe care azi îi port în suflet, în inimă și în rugăciuni
Înainte de a înțelege ce înseamnă un diriginte, am simțit că am alături o mamă. Înainte de a înțelegere provocările gramaticii , am simțit că orice m-ar învăța doamna dirigintă, aș putea fi cel mai bun.
Înainte de a lua primul 10, am simțit că era mândră de ceea ce deja însemnam … înainte de a ne spune cât de mult ne iubește, am simțit că locul pe care îl ocupă în sufletul meu nu va putea fi vreodată atins.
Doamna dirigintă Simina Burian a văzut în mine tot ce putea fi descoperit mai frumos și mai roditor și a reprezentat, încă din clasa a V-a, omul căruia n-am să încetez vreodată să îi ofer apreciere, mulțumiri, respect și admirație. Harul și dibăcia care mă ajută să aleg și să așez cuvintele în pagină și emoția în glas i le datorez doamnei diriginte, cu respect și recunoștință.
Persoana care a avut una dintre cele mai frumoase viziuni în ceea ce mă privea este și persoana care a reușit să îmbine, într-un mod atât de plăcut și autentic, muzica împreună cu spiritualitatea, cultura, disciplina și patriotismul …
persoana care azi mă onorează prin apelativul “domnul coleg” și care a văzut în mine talentul și dorința de a ajunge la dumneavoastră, dragi cititori, este domnul profesor Valeriu Ioan.
Cele mai frumoase cântece și cele mai intense ore pe care le-am avut, au fost orele de muzică, susținute de dumnealui. Azi, vreau să îi mulțumesc pentru fiecare lecție învățată, pentru fiecare sfat oferit și pentru multe principii pe care le-am preluat de la dânsul.
Alături de doamna profesoară Rodica Manța …
am descoperit frumusețea țării noastre, împreună cu farmecul victoriei și principiile simțului civic. Mereu am spus că nu e o coincidență faptul că își serbează ziua de naștere în aceeași zi cu bunica mea, pentru că doamna Manța a crezut în mine din prima clipă și m-a susținut necondiționat, iar azi, de fiecare dată când văd sau aud ceva ce-mi amintește de anii petrecuți sub îndrumarea dânsei, nu pot decât să mă emoționez și să devin nostalgic.
De asemenea, m-am străduit să evoluez și să o fac mândră pe doamna profesoară Anca Vanț
care a sădit în mine dragul de matematică și răbdarea de a rezolva, pas cu pas, fiecare problemă … iar pasiunea pentru medicină mi-a fost insuflată încă de la primele ore de biologie de către doamna profesoară Ștefania Sabadoș, care mi-a oferit încrederea că viitorul îmi surâde și a știut că drumul vieții mele este exact cel pe care îl pășesc azi … de pe vremea când primeau răspunsuri toate curiozitățile mele.
Chimia, Fizica şi Educația Tehnologică, alături de Limba Engleză și Limba Franceză fac parte din bagajul de cunoștințe cu care am pornit la drum în viață, iar doamnele profesoare care m-au învățat tot ce știu azi rămân cele mai bune exemple de dascăli dedicați, profesioniști și binecuvântați.
Deși am cunoscut-o ulterior, doamna director Cziprok Claudia a transformat în zi de sărbătoare fiecare vizită pe care o făceam acasă
Îi mulțumesc pentru că mi-a oferit șansa de a mă apropia de școala în care m-am format și îi ofer toate felicitările și toată admirația pentru că a dus renumele școlii noastre la următorul nivel.
Experiența mea și a tuturor colegilor mei reprezintă dovada faptului că învățământul tradițional românesc în continuare dă roade și are parte de succes
atât prin adaptabilitatea la tehnologie și noi abordări didactice, cât și prin faptul că puntea comună dintre dascăli, elevi și părinți este progresul. Atunci când vorbim de evoluția și viitorul tinerilor de azi, categoric principala strategie ar trebui să fie munca în echipă, consolidată de empatie, respect și umanitate.
În calitate de student la Facultatea de Medicină, afirm cu hotărâre că fiecare persoană pe care am avut-o în față, drept model demn de urmat, a contribuit la tot ceea ce realizez azi, la tot ceea ce visez azi și la modul în care gândesc azi.
Vă mulțumesc!
SPONSORII EDIȚIEI: