De: CEZARINA ADAMESCU – Editorialist la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, Poetă, prozatoare, eseistă, dramaturg, editor şi redactor on-line, Membră a UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
Cristos Însuşi a venit ca să slujească şi nu să fie slujit … El, Cristos-Dumnezeu îşi dezbracă mantaua (îşi descoperă dumnezeirea Sa) – se face aidoma nouă, în afară de păcat, se nimiceşte pe Sine, ascultător până la marte şi încă la moartea pe cruce. Tot ceea ce El cere de la ucenici este aceasta: „Urmează-Mă!/Vino, aleargă după Mine!” Dialogul dintre Isus şi discipolii Săi are loc într-un context de rugăciune care constă în: renunţare; rugăciunea propriu-zisă, crucea, asumarea ei şi sărăcie – îmbrăţişată de bunăvoie, aşa cum a făcut și Sfântul Francisc de Assisi. „Urmează-Mă!” – spune Cristos. Renunţă la tine, ia crucea de zi cu zi – în statutul tău de viaţă şi vino după Mine! Renunţă la tine, renunţă la toate şi nu pentru moment, ci pentru toată viaţa”. Nu trebuie să uităm că Isus Cristos ne-a chemat, ne-a ales, ne-a trimis.
Dar noi, cum răspundem la această chemare?
Putem recunoaşte importanţa Sfintei Fecioare Maria, în special pentru timpurile noastre, din expresia emblematică a Papei Ioan Paul al II-lea: „Totus Tuus” – Cu totul al Tău, Maria. Papa, care a vizitat atâtea ţări, fiecare cu dificultăţile şi specificul ei … şi care cunoaşte problemele întregii omeniri, ştie că mai ales omul de azi are mai mare nevoie de Mama sa Cerească.
Maria e mereu Mamă şi se preocupă de problemele copiilor Săi. Ea este şi Femeia care ştie cel mai bine să-l conducă la Dumnezeu pe omul rătăcit.
CHEMAREA LA CONVERTIRE
De aceea a plâns la cuvântul „Pace” la Medjugorje, când a spus, la începutul apariţiilor: „Pace, pace, numai pace; între Dumnezeu şi om trebuie să fie din nou pace; între oameni trebuie să fie pace.”
(”Fecioara Maria stăpâna inimilor noastre ” – Pătraș Antonia Mara, clasa a III-a, Școala Gimnazială “Grigore Moisil” învățătoare Câmpeanu Daniela – tehnica: acrilic)
Doar în cer dispare spiritul de competitivitate
Deşi sunt ierarhizări, toţi sunt egali şi nimeni nu doreşte să ajungă în locul celuilalt. Departe de a fi deranjată de rănile noastre, de moarte, ea le transformă în izvoare de viaţă, Mai mult: Isus şi ea sunt atraşi de rănile noastre ca un magnet! E suficient să-i oferim lui Isus tot răul care s-a acumulat în noi, pentru ca El să ne vindece prin propriile Sale răni, în veci glorioase … nicicând nu e Dumnezeu mai mulţumit decât atunci când e chemat să-şi arate Îndurarea, Milostivirea Sa.
Domnului nu-i place să dea dovadă de asprime, dimpotrivă, e cruţător, iertător, multmilostiv, îndelung răbdător, gata oricând să se pună la dispoziţia noastră, să se dăruiască … generozitatea Lui nu cunoaşte margini.
Dacă omul nu e în stare să-l ierte pe semenul său de 70 de ori câte 7,
Dumnezeu poate …
Pentru creştin nu există vacanţă. El are însă zile de odihnă în care mulţumeşte şi se odihneşte în Dumnezeu. Şi apostolii s-au odihnit şi au adormit în timp ce Isus se ruga şi asuda sânge cu sufletul cuprins de o tristeţe de moarte, deşi Isus îi rugase să vegheze împreună cu El, dar, bucuria în rugăciune, bucuria în prezenţa continuă a lui Dumnezeu, conferă creştinului o oază de odihnă şi pace spirituală, un dar binecuvântat de la Dumnezeu.
Se ştie că primii ani de şcoală în viaţa unui om sunt foarte importanţi şi ei îşi vor pune amprenta pe întreaga personalitate a copilului …
imprimându-se cu caractere de neşters în inima sa. De primul învăţător sau de primii profesori ne leagă, amintirile cele mai puternice, care rămân încrustate pe inimă, cu litere de aur, dar un lucru se învaţă exersând … nu dintr-o dată.
Aici poţi să înveţi a exersa în iubire, în rugăciune, în post, în sacramente. Poţi să înveţi a creşte în renunţare, a creşte în curăţie, în virtuţi … și aceasta mi se pare remarcabil.
Mai înainte de a ne înscrie la „Şcoala Sfinţeniei”, e necesar a absolvi „Şcoala Rugăciunii” – pe care trebuie s-o terminăm cu notă maximă. Fecioara se roagă mereu împreună cu noi, învăţându-ne astfel nu numai prin mesaje, dar şi prin exemplul său atât de perfect. Ea ne aşează în gură cuvintele rugăciunii, la fel cum învăţătoarea scandează împreună cu micii elevi, literele alfabetului.
Elevul trebuie să progreseze mereu în viaţa spirituală, în transfigurarea sufletului
În această lume grăbită şi indiferentă, elevul trebuie să înveţe să pună în practică relaţia dintre spiritualitate, credinţă şi viaţă. Cel care a urmat Şcoala Sfinţeniei luptă contra răului şi a păcatului, prin iubire … iubirea este arma sa. Iubirea este definiţia sa şi modul său de a acţiona, iar fără iubire nu există sfinţenie, nici mântuire.
Un păcătos care refuză convertirea cu desăvârşire, care nu caută să învingă răul din sine şi din jurul său, se face vinovat de a se opune milostivirii lui Dumnezeu
El ofensează în acest fel Divina Milostivire, Divina Îndurare a lui Dumnezeu care a acceptat să se jertfească pentru toţi. A nu ţine cont de acest adevăr este sinonim cu a te condamna singur la veşnicie … a-I nega vehement puterea îndurătoare a lui Dumnezeu, a o ciunti, a o fragmenta, căci Dumnezeu nu doreşte să-i milostivească numai pe unii iar pe alţii nu, ci pe toţi deopotrivă. Şi mai înseamnă a te împotrivi planului de mântuire a omenirii … iar a te sacrifica pentru salvarea sufletelor inconscvente şi răuvoitoare este o activitate extraordinară care merită orice efort în această viaţă. Această „activitate” este eminamente cea a lui Cristos, şi nu se poate primi decât de la El, prin harul participării.
Dacă cineva ne-ar spune în mod ferm: ”Uite, astăzi trebuie să renunţi la picioarele tale de bunăvoie, pentru a-ţi salva sufletul. Este singura cale.” Ce am răspunde?
”Păi, să vezi, că mai am nevoie de ele, că fără ele nu pot trăi, mai lasă-mă câţiva ani, să îndeplinesc toate muncile pe care mi le-am propus şi cândva, la bătrâneţe, o să ţi le dau. Dar nu acum.”
Putem da ca exemplu orice altă mare renunţare: la casă, la situaţia materială, la serviciu, la funcţiile de conducere, la sucees în carieră, etc. … am vrea, dar nu putem să renunţăm la nimic pentru salvarea propriului suflet.
Unele lucruri duc, negreşit, la pierderea sufletului …
cum ar fi: intrarea în jocul perfid al puterii, când eşti nevoit să-ţi vinzi propriul suflet ca să accezi pe scara politică şi nu te dai înapoi de la nici o metodă pentru a-ţi îndeplini acest scop. Aşa cum nu se dau înapoi unii oameni de la acumularea averilor sau a sumelor fabuloase de bani în detrimentul multor altora … putem tinde spre vinderea sufletului, satanei pentru „un blid de linte”.
De cele mai multe ori, alegem mai degrabă darurile lumii, decât pe ISUS, Darul Suprem pe care Preasfânta Fecioară Maria vrea să ni-L ofere
Dar Maria nu este o mamă de ocazie, în lipsa altui lucru, o înlocuitoare în cazul când nu avem cele necesare, Ea este Mama noastră primordială. Care mamă din lume ar accepta aceeastă ofrandă dureroasă? Să-şi jertfească pe Unicul Său Fiu, pentru a salva nişte copii ai străzii, nişte copii necunoscuţi şi care, pe deasupra, mai sunt şi neascultători, îi fac numai necazuri?
(”Maria e Mama noastră” – BOROȘ TEODORA IOANA Clasa a – VII – a
Colegiul Național” ”MIHAI EMINESCU”)
Şi totuşi, Ea ne-a adoptat pe toţi. În schimbul Dumnezeiescului Său Fiu, Neprihănit, zămislit de la Duhul Sfânt, ne-a adoptat pe noi, cei răi şi nerecunoscători, să ne crească, să ne înveţe, să fie alături de noi, în orice clipă a vieţii noastre! Dar cu ce preţ!
Noi putem renunţa la o oră de distracţie, în faţa televizorului, pentru a ne ruga în faţa ei?
SPONSORII EDIȚIEI: