CAPTURĂ. Migranți nepalezi, prinși de polițiștii de frontieră. Încercau să treacă fraudulos granița

CAPTURĂ. Migranți nepalezi, prinși de polițiștii de frontieră. Încercau să treacă fraudulos granița
📅 2025-01-15

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, în zona localității Bercu, 12 cetățeni din Nepal, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-o țară din vestul Europei.

În data de 01 decembrie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, județul Satu Mare, au observat, folosind tehnica de supraveghere a frontierei de stat, pe direcția localității Bercu (în zona punctului temporar de trecere a frontierei) mai multe persoane care se deplasau din țara noastră spre teritoriul statului maghiar. Imediat a fost declanșată o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate, fiind anunțate și autoritățile maghiare de frontieră despre acest eveniment.

Astfel, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră în interiorul țării, polițiștii de frontieră au depistat 10 persoane, pe care le-au condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea în vederea continuării cercetărilor. La scurt timp, pe aceeași direcție, colegii noștri au depistat alte două persoane, care de asemenea au fost conduse la sediu.

În urma verificărilor specifice, s-a constatat că toate cele 12 persoane sunt cetățeni străini, din Nepal, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani. Toți au intrat legal în România și au vize de muncă pe teritoriul țării noastre.

Aceștia au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Portugalia, destinația lor finală.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gazeta nord-vest

FOTO. VIZITĂ. Bogdan Lobonț promovează sportul și fotbalul sătmărean la Liceul Ortodox

Directorul sportiv al CSM Olimpia Satu Mare, fostul portar al Naționalei de Fotbal a României, Bogdan Lobonț, a realizat miercuri o vizită specială la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare. Alături de acesta s-au aflat managerul general al clubului, Mureșan Ștefan, și Ciprian...

Kebuli Rice: Hidangan Khas Timur Tengah yang Menggugah Selera

Kebuli rice adalah salah satu hidangan yang kaya akan rempah dan penuh rasa, berasal dari Timur Tengah dan dikenal luas di berbagai negara, termasuk Indonesia. Hidangan ini terkenal karena perpaduan bumbu yang kaya dan aromanya yang menggoda. Kebuli rice biasanya disajikan dengan daging kambing, ...

Rațiune cu rația și taina tainului

     Speranța mea este că rațiunea va învinge. Nimeni, dar absolut nimeni, nu spune că politica românească, în ultimii 34 de ani, ar fi fost un factor care să poarte de grijă cetățeanului de rând. Ba de multe ori s-a comportat împotriva acestuia, născocind legi care favorizează ba pe unul ba pe a...

Taxa de drum către… Rai!

Este un popă din județul Satu Mare, că preot nu putem să-i spunem, care cere taxă de drum către… Rai. El doar slujește, pentru că nu locuiește acolo, în satul care poartă numele unui viteaz general de-al lui Mihai Viteazu. Mai dă prin sat doar la slujbe și când e rost de bani (înmormântări,...

Elicopterul echipat cu radar a survolat județul Satu Mare

Elicopterul echipat cu radar a revenit și a survolat județul Satu Mare. Aparatul de zbor a fost surprins, marți, 14 ianuarie, deasupra Sătmarului. Elicopterul aparținând Ministerului Afacerilor Interne (MAI), echipat cu radar, a fost trimis din nou să supravegheze traficul în județul Satu Mare, i...

Spitalul Județean Satu Mare angajează bucătari! Care sunt cerințele

Spitalul Județean Satu Mare a scos la concurs două posturi de bucătari. Pentru a ocupa aceste posturi, candidații trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: Să dețină diplomă sau certificat de calificare în meseria de bucătar Să fi absolvit cel puțin școala generală sau studii medii Nu este ne...

Peste 20 de primării ar putea fi desființate în județul Satu Mare

Partidul Social Democrat (PSD) a propus o reformă administrativ-teritorială care ar putea afecta peste 20 de comune din județul Satu Mare. Planul vizează reducerea numărului de comune mici, cu o populație sub 3.000 – 4.000 de locuitori, prin comasare. Propunerea urmărește eficientizarea administr...

Vernisajul expoziției „Muzeul jocurilor pe calculator”

De-a lungul istoriei, tradiția a jucat un rol vital în conturarea valorilor și credințelor unei națiuni. Aceasta ne oferă un sentiment de apartenență și conectare cu strămoșii noștri. Obiceiurile transmise din generație în generație reflectă modul în care poporul nostru a gândit, a simțit și a ac...

Construcția creșei din Ardud: Un proiect important pentru comunitate intră în faza de execuție

După un proces îndelungat și multiple blocaje, proiectul construcției unei creșe moderne în orașul Ardud prinde, în sfârșit, contur. Creșa, parte a inițiativei Companiei Naționale de Investiții (CNI) de a construi 116 astfel de instituții în România, a intra oficial în linie dreaptă. Predarea amp...

Mihai Eminescu, poet de geniu și împătimit al sportului. Îi plăcea să cânte, dar și bucatele alese

Bogăția operei literare și profunzimea ideilor au făcut din Mihai Eminescu o conștiință națională. Mai puțin cunoscut este zelul cu care se dedica sportului. Fie că vorbim de fotbal, înot, șah sau ridicatul greutăților, Eminescu își lăsa mască privitorii. Colegul și prietenul Teodor Stefanelli, s...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.