Aflat la Washington pentru inaugurarea lui Donald Trump, George Simion a oferit un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN. Liderul AUR a afirmat că, în opinia sa, cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump va fi unul de echilibru, „unul care va aduce prosperitate pentru țările implicate în parteneriatul euroatlantic și am mari mari speranțe și pentru regiunea noastră”.
„Faptul că președintele Trump se aliniază din punct de vedere ideologic cu ceea ce noi spunem și o majoritate a românilor spune că trebuie să avem doar bărbați și femei, nu trebuie să inventăm genuri, nu trebuie să rescriem biologia, că trebuie să avem credință în Dumnezeu că trebuie să țintim către prosperitate, arată că președinția, cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump va fi unul de echilibru, unul care va aduce prosperitate pentru țările implicate în parteneriatul euroatlantic și am mari mari speranțe și pentru regiunea noastră. Am avut întâlniri bune, cred eu, constructive în aceste 2 zile cât am fost la Washington. Voi reveni luna viitoare în calitate de vorbitor la cea mai mare reuniune a republicanilor la SIPEC, aici, în Washington DC”, a declarat George Simion.
El a adăugat că are încredere că ne vom ralia acestui val „care nu înseamnă nimic altceva decât revenirea la normal și faptul că în sala rotondă au fost lideri precum Javier Milei, președintele Argentinei, premierul Italiei, Giorgia Meloni , prietena noastră bună, ne arată că vom avea o astfel de schimbare și în Europa. Europa a căzut foarte mult din în ultimii ani, din niște priorități care nu corespundeau cu prioritățile cetățenilor”, precizează Simion.
„Indiferent că au fost republicanii sau democrații la putere, întotdeauna s-a respectat tranziția corectă democratic a schimbării președintelui, a schimbării puteri în cele două două camere ale Parlamentului Statelor Unite. Și ei știu ce înseamnă democrația și noi mai avem de învățat, se pare, la 35 de ani după Revoluție”, a adăugat liderul AUR.