Anchetatorii au reținut al doilea complice în cazul scoaterii frauduloase din țară a copiilor omului de afaceri Adrian Marțian, aflați la momentul acela în grija mamei. Adrian Marțian, tatăl celor trei minori, este principalul suspect în cazul răpirii, iar în prezent este cercetat în stare de libertate.
Un al doilea complice a fost reținut în cazul răpirii celor trei copii ai omului de afaceri Adrian Marțian. Este vorba de un bărbat în vârstă de 47 de ani, care la acest moment se află în custodia Poliției pentru 24 de ore. Potrivit surselor Gândul, bărbatul ar fi vorbit cu proprietarul casei în care locuiau copiii, iar acesta i-a spus sa îi ducă în Serbia.
„În urma probatoriului administrat, la data de 28 octombrie 2024, s-a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unei persoane, de 47 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la încălcarea de către o persoană, împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție; complicitate la nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, precum și trei infracțiuni de participație improprie la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Persoana în cauză urmează a fi prezentată procurorilor pentru luarea măsurilor care se impun”, a transmis IPJ Hunedoara.
Omul de afaceri Adrian Marțian este principalul suspect în dosarul ce vizează scoaterea frauduloasă din România a celor trei copii, aflați la momentul respectiv în custodia mamei. La câteva zile după ce dispariția copiilor a fost sesizată, autoritățile au descoperit că minorii se aflau în Serbia, alături de tatăl lor.
Un al presupus complice în cazul răpirii minorilor este un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a fost reținut și audiat de oamenii legii.
„În urma probatoriului administrat, în data de 18 octombrie 2024, s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unei persoane de 30 de ani, cu domiciliul în oraşul Simeria (sat Sântandrei)”, a transmis IPJ Hunedoara, vineri seară, 18 octombrie, arată News.ro.
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, despre copiii lui Adrian Martian: Vor rămâne într-o locație sigură
UPDATE: Milionarul Adrian Marțian a fost reținut de Poliție. Copiii au fost luați în îngrijirea autorităților
Milionarul Adrian Marțian și copiii săi, dați dispăruți de afacerist, găsiți în Serbia. Acesta ar fi cerut azi politic în Rusia: „Nu vă mai lasă tati”