Rapid a învins pe Poli Iași, 2-1, în Giulești, în ultimul meci din etapa 22 a Superligii. Claudiu Petrila a marcat ambele goluri ale Rapidului (20, 40 – penalty), iar golul oaspeților a fost reușit de Tailson (35).
Rapid are două victorii și un egal în ultimele trei runde și a ajuns pe loc de play-off, fiind pe șase, cu 32 de puncte, după etapa 22.
În etapa 23 a Superligii, Rapid joacă meciul cu Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 20:00.
„Câteodată ți-e ușor și zici că e mai greu să rămâi acolo sus, dar noi am ajuns destul de greu, după trei luni. Noi nu reușeam să câștigăm acasă. Uite că acum avem destule victorii. Ok, cu echipe mici, așa cum zice lume. Se spune că nu am bătut echipele mari. Îmi doresc din suflet să ajungem în play-off și o să vedem acolo dacă batem echipele mari.
Dacă am bătut doar echipe mici, vreau să-mi încerc puterea și să văd dacă pot să bat și echipe mari. Cu toată că vom mai juca cu Universitatea Craiova, FCSB și U Cluj. O să încerc să sparg gheață să vedem dacă Șumudică e în stare să bată o echipă mare. Că dacă batem echipele mici, nu e bine. Trebuie să le batem pe alea mari.
Nu e bine că Șumudică a făcut egal cu CFR Cluj în deplasare, că a făcut egal cu FCSB cu 40.000 de spectatori, că a făcut egal cu Dinamo, cu 40.000 de spectatori. Am făcut egal și cu Craiova. Am pierdut doar cu U Cluj, în primul meu meci pe Giulești, când nici nu știam echipa. În rest, nu am pierdut cu nimeni din play-off. OK, nici nu am câștigat, dar pe restul le-am bătut, pe cele din subsol. Uite că sunt altele care se încurcă. Noi nu ne-am încurcat cu cele din subsol. Și datorită acestor puncte suntem.
Dar o să-mi dau viața și mă duc de acum să mă pregătesc intens. Sper ca din toată forța mea să pregătesc această echipă și să le batem și pe cele mari”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă.