Marele Premiu de Formula 1 al Olandei, cursa de casă a campionului mondial Max Verstappen, va avea loc pentru ultima oară în 2026, iar apoi va fi eliminată din calendar.
Într-un comunicat oficial postat pe site-ul Formulei 1, se precizează că eliminarea cursei din calendarul competițional după sezonul 2026 se produce din rațiuni economice.
„Toate părţile au colaborat pozitiv pentru a găsi o soluţie de prelungire a cursei, cu multe opţiuni, inclusiv cu evenimente alternative sau anuale pe masă, şi respectăm decizia promotorului de a încheia această cursă uimitoare în 2026″, a declarat preşedintele Formulei 1, Stefano Domenicali.
Viitorul Marelui Premiu al Olandei era incert de ceva timp, dincolo de contractul iniţial valabil până în 2025.
Grad Prix-ul olandez a fost reintrodus în calendar în 2021, pe circuitul Zandvoort, iar Verstappen a obţinut de atunci trei victorii în faţa propriului public.
Decizia eliminării înseamnă că Formula 1 ar putea avea şi mai puţine curse în Europa, pe viitor. Există un mare interes în Asia, dar F1 ar putea merge şi în Africa, cu Africa de Sud şi Rwanda ca potenţiale gazde.