Un bărbat din Suceava a fost reținut a treia oară de polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, la data de 6 ianuarie anul acesta, după ce a condus, deși avea permisul suspendat. Bărbatul tocmai fusese arestat preventiv, cu doar câteva zile înainte, pentru aceeași infracțiune.
,,La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 62 de ani, din județul Suceava, cercetat în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de conducerea unnui vehicul fără permis de conducere în formă continuată (3 acte materiale).
În fapt, la data de 1 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 62 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Florești, fiind implicat într-un eveniment cu pagube materiale, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat din cursul lunii noiembrie 2024.
Totodată, la data de 2 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au interceptat în trafic bărbatul de 62 de ani, care circula cu autovehiculul pe aceeași arteră. În urma probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore.” transmite IPJ Cluj.