Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legislației din domeniul concurenței de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România, au anunțat, luni, reprezentații autorității în domeniu.
Autoritatea de concurență a transmis că deține indicii conform cărora Colegiul Medicilor Stomatologi ar fi stabilit onorarii minime pentru serviciile prestate de membrii săi.
În cadrul investigației, au fost efectuate inspecții inopinate la sediul Colegiului Medicilor Stomatologi din România și la sediul Colegiului Medicilor Stomatologi Iași.
De asemenea, Consiliul Concurenței are suspiciuni că prin intermediul Colegiului s-ar fi introdus unele restricții privind recrutarea personalului de la un cabinet stomatologic la altul, cu scopul de a-și împărți piața forței de muncă specializată în domeniul stomatologic și de a impune un nivel minim al drepturilor salariale.
„Această practică, denumită «no-poach», prin care nu se contactează, nu se recrutează și nu se angajează persoane care lucrează și/sau au lucrat la vreunul dintre cabinetele stomatologice concurente, elimină concurența reală de pe piață pentru atragerea angajaților, scăzând mobilitatea forței de muncă, chiar ținând-o captivă. Practic, aceste acorduri au drept consecință menținerea salariilor pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real”, se arată în comunicatul instituției.
În plus, există indicii conform cărora Colegiul Stomatologilor din România a impus cabinetelor stomatologice restricții privind acordarea de reduceri sau de alte avantaje materiale/facilități pentru atragerea sau fidelizarea pacienților.
Oficialii Consiliului reiterează că Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor şi practici concertate, care împiedică, restrâng ori denaturează concurenţa pe piaţa românească prin stabilirea preţurilor sau orice alte condiţii de tranzacţionare.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurență neloială, iar efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.
Printr-un comunicat de presă transmis luni, Colegiul Medicilor Stomatologi din România și-au anunțat cooperarea cu instituțiile abilitate pentru a clarifica procedura de aplicare a legislației în domeniul concurenței, în urma verificărilor inițiate de Consiliul Concurenței.
„Prevederile actuale ale Codului deontologic al medicului stomatolog din România, care a fost adoptat prin Decizia nr. 6/1AGN din 9 iulie 2021 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 833 din 31 august 2021, au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.
Noua conducere a CMSR, care a preluat mandatul de reprezentare profesională a medicilor stomatologi la finalul anului 2023, a demarat deja procesul de modificare a prevederilor Codului Deontologic, pentru armonizarea și modernizarea cadrului de exercitare a acestei profesii în țara noastră. În acest fel, actualizarea normelor în domeniul publicității stomatologice se derulează în coordonare cu analizarea și integrarea propunerilor de modificare a Codului Deontologic al medicului stomatolog, pentru a asigura o abordare integrată și coerentă privind etica profesională în comunicarea și promovarea serviciilor stomatologice.
În vederea obținerii unei perspective unitare și echilibrate, CMSR se consultă cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR), pentru a stabili principii și practici comune, care să protejeze demnitatea profesiei și să mențină încrederea publicului în serviciile medicale.
Totodată, aceste demersuri sunt derulate prin consultarea Consiliului Concurenței din România, pentru ca reglementările la nivelul profesiei să fie aliniate întru totul la regulile în materia concurenței, protejând atât profesia, cât și consumatorii beneficiari ai serviciilor stomatologice.
Principiile care vor sta la baza noilor reglementări vizează respectarea veridicității, obiectivității, confidențialității, precum și promovarea echitabilă și responsabilă a serviciilor stomatologice.
Obiectivul fundamental este să oferim un cadru corect pentru activitățile de publicitate, care sa țină cont atât de normele legale în domeniu, cât și de cele deontologice. Astfel, vom reuși să consolidăm imaginea profesiei noastre prin integritate și profesionalism.
CMSR oferă întregul suport în derularea activităților derulate de Consiliul Concurenței, respectând atât rolul acestei instituții, cât și principiile cooperării loiale între instituții”.
Potrivit celui mai recent raport al Institutului Național de Statistică privind „Activitatea rețelei sanitare și de ocrotire a sănătății”, în cadrul sistemului sanitar, la sfârșitul anului 2023, își desfășurau activitatea 376.188 cadre sanitare. Dintre acestea, 38,2% (143.635 persoane) au fost cadre sanitare cu pregătire superioară (medici, medici stomatologi, farmaciști, fiziokinetoterapeuţi, asistenți medicali și alt personal sanitar14: biologi, chimiști etc.), 41,5% (156.268 persoane) au fost cadre medicale cu pregătire sanitară medie și 20,3% (76.285 persoane) au fost personal sanitar auxiliar.
La sfârșitul anului 2023 față de sfârșitul anului 2022, își desfășurau activitatea 72.740 medici (din care: 12471 medici de familie), cu 2,0% mai mult față de anul precedent, 21.200 medici stomatologi, cu 1,1% mai puțin decât în anul 2022, 21.736 farmaciști, cu 4,1% mai puțin decât în anul precedent, 20.207 asistenți medicali cu studii superioare, cu 6,8% mai mult față de anul 2022, 156268 personal sanitar cu studii medii, cu 0,3% mai puțin decât în anul precedent, și 76.285 personal sanitar auxiliar, cu 0,4% mai puțin decât în anul 2022. Totodată, numărul medicilor rezidenți a fost cu 1559 medici mai mare decât în anul precedent, reprezentând o creștere cu 7,4%.
Numărul cabinete stomatologice independente era de 16.341 în anul 2022, și a crescut la 16.946 în 2023, potrivit INS.
Citiți și:
Consiliul Concurenței a amendat cu 128 milioane de lei o companie pentru că A LIMITAT accesul pacienților români la un medicament ieftin
Consiliul Concurenței a SANCȚIONAT trei mari operatori de pe piața cimentului cu peste 43 de milioane de euro. Ce a descoperit în urma investigației