Heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit operațional în urmă cu cinci ani, iar de atunci peste 500 de pacienți au fost salvați datorită intervențiilor rapide și eficiente, a transmis, marți, managerul unității medicale, Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu.
În cei cinci au de la inaugurarea heliportului SUUB au fost 565 de zboruri, și dintre care 125 pe timp de noapte, pentru că elicopterele medicale beneficiază de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte.
„În cei cinci ani de când heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit funcțional, peste 500 de pacienți au fost salvați datorită intervențiilor rapide și eficiente. Această realizare este rezultatul unei colaborări strânse între echipele medicale, serviciile de urgență și partenerii noștri. Este o dovadă vie a angajamentului nostru față de excelența în îngrijirea medicală și a misiunii noastre de a fi mereu la dispoziția celor care au nevoie urgentă de ajutor. Fiecare pacient salvat reprezintă o poveste de speranță și curaj și le mulțumesc colegilor mei, dar și tuturor celor implicați, pentru devotamentul și profesionalismul lor”, a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu.
De la începutul anului 2024, cei mai mulți dintre pacienții aduși cu elicopterul au avut diagnosticul de infarct. Au fost 47 de transferuri de pacienți cu STEMI.
„În ultima vreme 40% dintre pacienții care au ajuns la spital cu infarct, au avut vârste sub 55 de ani, deci avem din ce în ce mai mulți pacienți tineri. Recent, un pacient de 32 de ani a fost adus cu infarct, cu elicopterul de la Buzău. În aceeași gardă, un alt pacient de 36 de ani, cu infarct, adus tot cu elicopterul, de la Tulcea. Am o mare mulțumire când văd că un pacient, care fusese adus în stare foarte gravă, intubat, pleacă pe picioare acasă la câteva zile după intervenție”, a precizat Dr. Cristian Udroiu, medic primar cardiolog, Responsabil Laborator Cardiologie Intervențională.
Heliportul de la SUUBîn seamnă o șansă la viață și pentru nou-născuți. De la începutul anului până în prezent, 15 nou-născuți au fost transferați cu elicopterul la acest spital. Săptămâna trecută au fost aduși doi nou-născuți, gemeni, care aveau doar o zi de la naștere.
„Nou-născuții au fost aduși cu o insuficiență respiratorie, acum sunt internați la noi pe secție, la Terapie Intensivă nou-născuți, pentru a primi îngrijiri complexe pentru toate afecțiunile pe care le presupune prematuritatea. Vor rămâne internați în maternitatea noastră cel puțin o lună și îi vom externa doar atunci când suntem siguri că starea lor de sănătate permite”, spune dr. Cristina Chiriac, medic primar neonatolog. Gemenii născuți prematur au fost transferați cu elicopterul de la Buzău.
Cele mai multe elicoptere care au adus pacienți pe heliportul de la SUUB. au venit de la Galați, Constanța și Craiova.
Sursa foto: SUUB