Premierul Marcel Ciolacu a explicat joi, într-un răspuns transmis News.ro, declarațiile contradictorii pe care le-a oferit în urma acuzațiilor potrivit cărora a călătorit împreună cu fiul său şi cu alţi lideri PSD într-un avion privat plătit de Nordis. Ciolacu a precizat că, deși poate nu a fost „foarte inspirat” în comunicare, fiind mereu grăbit, adevărul este că nu a beneficiat de o vacanță plătită de altcineva.
Întrebat de ce inițial a negat că a zburat la Nisa cu un avion privat, apoi a afirmat că a folosit un avion de linie, iar în final a recunoscut că a fost cu un jet privat, premierul Ciolacu a explicat că graba și volumul mare de activități i-au influențat reacțiile.
Am reacţionat ca un politician aflat contracronometru, între deplasări externe – în ultimele două săptămâni au fost vizite la Paris, Londra, Bruxelles şi zilele acestea la Budapesta – care a răspuns direct – printre alte mii de mesaje de tot felul – şi la întrebările celor care au realizat investigaţia. Poate că nu am fost foarte inspirat în a răspunde, fiindcă eram tot timpul în grabă, dar adevărul este acesta: nu am fost nicăieri în vacanţă pe banii altora, mi-am plătit întotdeauna deplasările din banii personali, a explicat Ciolacu.
Șeful Executivului a menționat că situaţia sa se deosebeşte de a altor lideri politici despe care afirmă că ”au tocat zeci de milioane de euro pe vizite exotice din care s-au întors cu mâna goală” sau care ”şi-au pus sute de panouri, tot pe milioane de euro din bani publici, în toată ţara, pe o carte de care a râs întreaga ţară şi apoi au mai plătit alte milioane ca o echipă să scrie la repezeală o carte, fiindcă nu exista nimic şi să o tipărească pentru a o ascunde în sediul de partid”.
Premierul a acuzat și atacuri la adresa familiei sale, în contextul în care a fost criticat pentru că și-a dus fiul la o cursă de automobilism ca parte dintr-un cadou.
Mi-am plătit această deplasare, am toate facturile şi chitanţele achitate cu cardul personal şi le fac publice ca să le demonstrez că nu am nimic de ascuns, a afirmat Ciolacu.
El a mai declarat că românii s-au săturat de astfel de scandaluri și a subliniat că aceștia așteaptă de la participanții la cursa electorală ”nu lovituri sub centură, ci soluţii concrete la marile probleme ale românilor”.
G4Media.ro a publicat un document de zbor, cunoscut în industria aviatică drept „gendec,” care arată că liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol au călătorit în 2022 cu un jet privat închiriat de la Țiriac Air de compania Nordis. Deşi aceştia au negat cu toţii că ar fi zburat vreodată cu jet privat închiriat de Nordis, cu toţii figurează împreună cu copiii lor în aşa numita”declaraţia generală” (gendec) a zborului din data de 30 Mai 2022 pe ruta Nisa – Bucureşti, de unde liderii PSD împreună cu copiii lor se întoarceau de la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco.