Președinta USR, Elena Lasconi, critică bugetul propus de Guvernul PSD-PNL pentru că pare un „basm scris de Petre Ispirescu”. Lasconi transmite că „nu mai e loc de basme și povești”, ci de curaj.
„E al treilea an la rând când l-au pus pe Petre Ispirescu să scrie bugetul României. Nu mai e loc de basme și povești, avem nevoie de curaj și să nu ne mai furăm singuri căciula. România nu e o țară săracă, ci o țară sărăcită. Este important să umblăm acolo unde se risipesc banii și să-i trimitem în comunitățile în care e nevoie de ei!”, spune Lasconi într-o conferință de presă la Parlament.
USR anunță că va depune aproape 400 de amendamente, printre care amendamente-cheie pentru proiecte din educație, sănătate, mediu, dar și pentru susținerea antreprenorilor.
De asemenea, parlamentarii partidului vor depune amendamente pentru a asigura mai mulți bani pentru proiecte din domeniul Educației precum “Masă caldă pentru un milion de copii” și renovarea școlilor cu toaletă în curte.
„Auzeam ieri în ograda PSD că nu trebuie să mai meargă niciun copil flămând la culcare. Să lase vorbele, să treacă la fapte. Programul pe care toți îl știm – Masă caldă – trebuie să ajungă, pe bune, la 1 milion de copii din țara aceasta. Am depus amendament și pentru asta.
Avem obligația să punem bani în buget si pentru cele 51 de școli care în 2025 au încă toaleta în curte. PSD și PNL au luat de la copii ca să dea la speciali. Nu ai voie să tai alocații, mierea din școli, ca cei care au ieșit la pensie la 40 de ani, pe legi date tot de ei, să aibă pensii enorme”, mai spune Elena Lasconi.
Elena Lasconi a anunțat că USR va depune amendamente și pentru a asigura un buget „corect” Capitalei.
„Bugetul pe 2025 dă o lovitură cruntă bugetului Capitalei și noi nu vom lăsa să fie pedepsiți bucureștenii. Colegii mei vor susține un amendament prin care reparăm nedreptatea făcută de Ciolacu, redirecționăm bani mai mulți la PMB pentru ca proiectele care modernizează orașul să meargă mai departe”, a spus Elena Lasconi.