Consilierii PSD București au depus un proiect pentru adăugarea unei întrebări la referendumul lui Nicușor Dan

Consilierii PSD București au depus un proiect pentru adăugarea unei întrebări la referendumul lui Nicușor Dan
📅 2024-10-18

Consilierii generali ai Partidului Social Democrat au depus, astăzi, un proiect de hotărâre pentru adăugarea unei întrebări extrem de importante, în cadrul referendumul propus de primarul general, se anunță într-un comunicat al PSD București.

Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?, aceasta este întrebarea care ar trebui să apară pe buletinul de la Referendum.

Cifre alarmante ale consumului de droguri în școlile din Capitală

Unul din trei copii care învață în București spune că, în școala lui, consumul de droguri e o problemă. Vârsta consumatorilor a ajuns până la 10-11 ani, potrivit Ministerului de Interne. Anul trecut, la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia au fost internați peste 400 de copii și tineri cu vârsta până în 25 de ani. În primele 3 luni din 2024, au primit îngrijiri medicale alți peste 100 de copii și tineri cu aceeași vârstă. Aceștia sunt doar cei care ajung pe mâna medicilor în urma consumului de substanțe interzise. Însă, există semnale suficiente că sunt mulți elevi care consumă droguri și nimeni nu are cunoștință.

Avem nevoie de implicarea autorităților locale, în special a Primăriei Capitalei, dar și de investiții serioase pentru a preveni consumul de droguri în rândul tinerilor și pentru a informa elevii cu privire la efectele substanțelor interzise. Organizația PSD București consideră că sănătatea copiilor, a tinerilor și a tuturor familiilor din Capitală este esențială pentru generațiile viitoare, se mai arată în comunicatul PSD București.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Care este boala secolului, de fapt. Depresia nu mai ocupă primul loc

Care este boala secolului, de fapt. Cercetările demonstrează că depresia nu mai ocupă primul loc în clasament. Astfel, oamenii de știință au dezvăluit care sunt motivele pentru care s-a ajuns în această situație și la […]

Cum au reușit trei persoane să FURE îmbrăcăminte de 4.600 de lei dintr-un mall din sectorul 4. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere

Trei persoane din București sunt cercetate sub control judiciar de poliţişti după ce ar fi distras atenţia agenţilor de pază dintr-un magazin aflat într-un centru comercial din Sectorul 4 pentru a fura îmbrăcăminte în valoare […]

România, stat-membru al Coridorului VIII – Mobilitate MILITARĂ/Ministrul Angel Tîlvăr a semnat documentul, vineri, la BRUXELLES

România se raliază demersurilor de mobilitate militară care se derulează la nivelul aliaților Coridorului VIII Pan-european. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, un astfel de coridor se referă la o rețea de rute care asigură deplasarea mai […]

Ce alimente trebuie consumate înainte de a ține POST și cum eviți produsele care provoacă foame a doua zi

Postul a devenit din ce în ce mai popular în rândul oamenilor, dar mulți îl încep fără să își pregătească organismul în mod corespunzător. Nicio schimbare drastică în obiceiurile alimentare nu ar trebui făcută fără […]

FRAUDĂ în numele ANAF. Cetățenii „executați silit” prin e-mail pentru eventuale datorii: „Nu dați curs solicitărilor!” 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele instituţiei, ținta fiind cetățenii care pot cădea în aceste capcane de falsuri în numele fiscului. Potrivit avertismentului […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.