Uniunea Europeană este pregătită să ajungă la un rezultat ”pozitiv” în negocierile cu Statele Unite, afirmă Michael McGrath, comisarul european pentru Justiție, avertizând că Bruxellesul este pregătit pentru scenariul lipsei unui acord.
”Vom face tot posibilul pentru a ajunge la un rezultat pozitiv în negocierile cu Statele Unite privind taxele comerciale, dar, în paralel, trebuie să ne pregătim de scenariul potențial al lipsei unui acord”, a declarat Michael McGrath, citat de agenția de presă ANSA.
”Taxele comerciale reprezintă abordarea greșită, afectând companiile, clienții și locurile de muncă. Noi vrem o soluție negociată, discuțiile continuă la nivel de experți”, a subliniat Michael McGrath.
”Noi am avansat o propunere pentru anularea taxelor asupra produselor industriale, inclusiv a automobilelor, am suspendat măsurile de retorsiune pentru a oferi spațiu negocierilor cu Statele Unite. Sperăm că negocierile se vor derula rapid, dar trebuie să ne pregătim și de scenariul lipsei unui acord”, a subliniat oficialul european.
Uniunea Europeană și Statele Unite au înregistrat doar progrese slabe în remedierea disputelor comerciale, iar oficiali din cadrul Administrației Donald Trump au semnalat că tarifele vamale pregătite vor fi implementate. Maros Sefcovic, comisarul european pentru Comerț și Securitate Economică, a părăsit reuniunea de la Washington obținând doar puțină claritate privind poziția SUA și încercând să determine obiectivele Washingtonului. Delegația condusă de Maros Sefcovic a discutat aproximativ două ore cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, și cu reprezentantul american pentru Comerț, Jamieson Greer.
Oficiali americani au semnalat că tarifele pe bază de reciprocitate de 20% impuse Uniunii Europene, reduse la nivelul de 10% timp de 90 de zile, precum și taxele aplicate autovehiculelor nu vor fi anulate imediat. Taxele impuse de președintele Donald Trump afectează produse europene în valoare de circa 380 de miliarde de euro (431 de miliarde de dolari).
Comisia Europeană a confirmat amânarea aplicării măsurilor de ripostă împotriva Statelor Unite până la jumătatea lunii iulie, dar a avertizat Administrația Donald Trump asupra efectelor eșecului negocierilor. Comisia Europeană a publicat un document prin care anunță amânarea aplicării tarifelor vamale împotriva Statelor Unite ale Americii până pe 14 iulie, confirmând anunțul făcut acum câteva zile de președintele instituției, Ursula von der Leyen. Amânarea a fost decisă în contextul în care președintele american, Donald Trump, a amânat aplicarea de tarife contra Uniunii Europene. Dacă negocierile nu vor avea un rezultat satisfăcător, Uniunea Europeană va aplica măsuri de retorsiune, a avertizat luni Comisia Europeană, specificând că ar putea aplica tarife asupra unui volum de importuri americane în valoare de 21 de miliarde de euro.
Foto: Profimedia
Citește și:
Bloomberg: China așteaptă îndeplinirea anumitor condiții de către SUA înaintea negocierilor comerciale