Președintele ales al SUA Donald Trump va organiza duminică un miting de amploare în capitala Washington, D.C., cu o zi înainte de a fi învestit pentru a doua oară în funcția de șef la statului, la patru ani după ce a pierdut fotoliul de la Casa Albă în faţa lui Joe Biden. Printre vorbitorii confirmați la eveniment se vor număra Elon Musk, vicepreşedintele ales JD Vance şi CEO-ul UFC Dana White, relatează Reuters.
Mitingul, intitulat „Make America Great Again Victory Rally”, va avea loc la ora 15:00 ET (20:00 GMT) la Capital One Arena şi marchează primul discurs major al lui Trump în Washington de când și-a îndemnat susținătorii să mărșăluiască spre Capitoliu la 6 ianuarie 2021, în semn de protest față de înfrângerea sa.
Atunci mii de susţinători ai săi au spart cordoanele de securitate și au luat cu asalt Capitolul, într-o încercare eşuată de a împiedica validarea rezultatelor alegerilor, iar Donald Trump a promis că îi va grația pe mulți dintre cei peste 1.500 de participanți acuzați în legătură cu atacul.
Discursul său de la miting, alături de cel inaugural de luni, ar putea oferi indicii despre tonul pe care intenţionează să-l adopte în primele zile ale celui de-al doilea mandat, scriu jurnaliștii de la Reuters.
În ultimele săptămâni, Trump a stârnit îngrijorări printre aliaţii internaţionali, vorbind despre preluarea Groenlandei, a Canalului Panama şi chiar despre transformarea Canadei într-un stat al SUA.
Mitingul este aşteptat să semene cu discursurile improvizate caracteristice campaniilor lui Trump, care au început odată cu campania din 2016.
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, care a devenit un apropiat al lui Trump după ce a cheltuit peste 250 de milioane de dolari pentru a-I susține campania sa, este programat să țină un discurs la eveniment.
Printre ceilalţi vorbitori se numără vicepreşedintele ales JD Vance, CEO-ul UFC Dana White, activistul conservator Charlie Kirk şi comentatoarea conservatoare Megyn Kelly.
Și CEO-ul TikTok, Shou Zi Chew, intenţionează să participe la miting, în contextul incertitudinii privind viitorul aplicaţiei, care a fost interzisă în SUA duminică. Chew, care îi mulțumise în urmă cu o zi lui Donald Trump pentru sprijin, este aşteptat să se alăture altor lideri din industria tehnologiei la ceremonia de învestire a lui Trump de luni.
Mitingul va include şi momente artistice susţinute de rapperul Kid Rock, trupa disco The Village People, cântăreţul Billy Ray Cyrus şi interpretul Lee Greenwood.
În paralel, preşedintele în exerciţiu Joe Biden efectuează duminică ultima sa vizită oficială în calitate de lider al SUA, în Charleston, Carolina de Sud, pentru a marca Ziua Martin Luther King Jr., care are loc luni.
Biden va participa la slujbe şi va susţine un discurs despre moştenirea lui King, la Royal Missionary Baptist Church.
Duminică dimineaţa, Trump are programată participarea la o ceremonie de depunere de coroane la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Naţional Arlington. Seara, va susţine un discurs în faţa susţinătorilor săi la o cină organizată în Washington.
Ceremonia de învestire este programată pentru luni, la ora 12:00 ET (17:00 GMT), când Trump va depune jurământul în interiorul rotondei Capitolului, după ce vremea rece a determinat organizatorii să mute evenimentul în interior.
Aproximativ 25.000 de membri ai forţelor de ordine vor fi mobilizaţi pentru a asigura securitatea evenimentului.
Sursa foto: Profimedia
Citiți și:
Donald TRUMP își începe al doilea mandat luni. Ce ar putea face președintele chiar din prima zi în funcție
Miliardari, lideri străini și celebrități, prezenți alături de politicienii americani la ceremonia de ÎNVESTIRE a lui Donald TRUMP