Iranul se apropie de etapa fabricării unei bombe atomice, a declarat miercuri directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, cerând intensificarea mecanismelor de control asupra programului nuclear iranian.
”Iranul are materiale suficiente pentru fabricarea de bombe nucleare, dar nu dispune încă de o armă nucleară. Însă iranienii nu sunt departe de această etapă”, a afirmat Rafael Grossi, într-un interviu acordat cotidianului Le Monde.
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a făcut aceste afirmații în contextul vizitei pe care o va efectua în Iran.
”Noi nu vom face parte din dialogul dintre Iran și Statele Unite, dar nu suntem indiferenți. Teheranul și Washingtonul știu că nu trebuie să ne dăm avizul asupra unui eventual acord, întrucât va trebui ca noi să facem verificările. Am avut deja discuții informale cu cele două țări”, a subliniat Rafael Grossi.
Emisarul special american Steve Witkoff a cerut Teheranului să ”elimine total” programul atomic.
“Orice acord cu Iranul poate fi definitivat doar dacă este în termenii președintelui Donald Trump. Orice aranjament trebuie să creeze cadrul pentru pace, stabilitate și prosperitate în Orientul Mijlociu”, a afirmat Steve Witkoff.
Însă Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe, a catalogat drept “contradictorie” poziția Washingtonului.
Administrația Donald Trump a insistat, săptămâna trecută, că negocierile cu Iranul vor fi ”directe”, deși Teheranul a specificat că se vor derula prin intermediul Omanului, Casa Albă avertizând că Statele Unite au la dispoziție ”toate opțiunile” pentru a opri programul nuclear iranian.
”Negocierile cu iranienii vor fi directe și vreau ca acest lucru să fie foarte clar. Am vorbit cu președintele despre obiectivul său în privința Iranului. A transmis în mod repetat în public, cât și privat, echipei sale de la Casa Albă, că scopul său, obiectivul definitiv este să se asigure că Iranul nu va obține niciodată o armă nucleară. Președintele crede în diplomație, în discuții directe, în aceeași sală, pentru atingerea acestui scop, dar le-a semnalat clar iranienilor, la fel va face echipa de securitate națională, că sunt toate opțiunile pe masă și că Iranul trebuie să facă o alegere. Pot accepta cererea președintelui Trump sau vor fi costuri mari, aceasta este abordarea clară a președintelui”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Foto: Profimedia
Citește și:
UE speră la un rezultat favorabil în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar nu exclude niciun SCENARIU