România va deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană din 2027, prin începutul exploatării platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Anunţul a fost reafirmat miercuri seară, la Antena 3 CNN, de CEO OMV Petrom, Cristina Verchere.
Neptun Deep va aduce 20 de miliarde de euro statului român, a estimat Verchere.
Transocean Barents, platforma de foraj offshore contractată pentru proiectul Neptun Deep, a ajuns deja la Constanța. Este primul pas pentru începerea exploatării de gaze din Marea Neagră. Proiectul este complementar pentru independența României de gazele rusești, alături de rezervele terestre. De asemenea, va reduce dependența Europei de gazele lichefiate din Orient și SUA. Forajul va începe în 2025, iar primele gaze vor fi exploatate în 2027.
Ceea ce facem, alături de partenerul nostru Romgaz, este să dezvoltăm zăcământul Neptun Deep, de unde vom extrage 1.000 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Dezvoltarea va costa aproximativ 4 miliarde de euro. Iar obiectivul nostru este să avem prima producție sau ceea ce numim „primul gaz”, în 2027, explică Verchere.
Am început construcția platformei care se realizează atât în Indonezia, cât și în Italia. Am început construcția stației de măsurare a gazelor naturale, care este în Tuzla, România. Și, după cum probabil s-a văzut, instalația de foraj, platforma Transocean Barents, a ajuns la Constanța pentru ca să putem începe efectiv activitatea de foraj în 2025. Deci, foarte multă activitate, reclamă Verchere.
Evident, este un proiect strategic pentru compania noastră, dar cred că este unul de o foarte mare importanță strategică pentru România. subliniază CEO OMV.
Așa că, odată ce începe producția, ne va oferi, în cele din urmă, o sursă de securitate a aprovizionării cu energie pentru România. Cred că acesta este un aspect fundamental referitor la ceea ce se va întâmpla când începem producția. În al doilea rând, vorbim de beneficiile economice. Am făcut o analiză și ce putem vedea este că, pe durata de viață a producției, Neptun Deep va aduce 20 de miliarde de euro statului român.
Citiți și: PLATFORMA TRANSOCEAN a ajuns în Marea Neagră. Forajul va începe în 2025. Primele gaze din perimetrul Neptun, în 2027