Top 10 obiective turistice de neratat într-un city break în Florența
Aflată în inima Toscanei, Florența este un adevărat muzeu în aer liber, o destinație cel puțin interesantă pentru un city break complet. Dacă plănuiești o vizită aici, te poți inspira din recomandările oferite de agențiile de turism: cu siguranță vei profita de un sejur perfect. Care sunt cele mai importante obiective turistice care nu trebuie ratate vei descoperi în continuare.
În topul acelor recomandări oferite de o agentie de turism atunci când discutăm despre Florența se află, fără doar și poate, Piazza del Duomo. Este piața care găzduiește unele dintre cele mai impresionante opere de arhitectură ale orașului, dintre acestea amintind Catedrala Santa Maria del Fiore, renumită pentru domul său proiectat de Brunelleschi, o capodoperă gotică ce oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, dar și Clopotnița lui Giotto – pentru o vedere de ansamblu asupra Florenței va trebui să urci cele 414 trepte. Tot aici vei găsi Baptisteriul Sf. Ioan, o fațadă cu marmură albă și verde, cu porți din bronz care sunt de o frumusețe rară.
Una dintre cele mai faimoase galerii de artă din lume se găsește tot în acest oraș, astfel că o poți descoperi profitând de una dintre numeroasele oferte de city break Florenta. Aici poți admira capodopere precum „Nașterea lui Venus” de Sandro Botticelli, „Adorația Magilor” de Leonardo da Vinci sau „Venus din Urbino” de Titian. Nu uita să rezervi bilete din timp pentru a evita cozile. Pentru a înțelege mai bine contextul operelor de artă, ar fi de preferat să iei în considerare un tur ghidat.
Despre Ponte Vecchio putem discuta ca despre un simbol al orașului. Este vorba despre podul medieval unic prin magazinele sale de bijuterii, pe care poți face o plimbare, mai ales la apus, pentru a te bucura de o experiență romantică unică și de o priveliște superbă asupra râului Arno.
Vei regăsi aici fosta reședință a familiei Medici, palatul găzduind colecții impresionante de artă renascentistă și barocă, dar și o oază perfectă pentru relaxare, cu alei umbroase, cu fântâni și sculpturi, acestea fiind Grădinile Boboli.
Dacă vrei cea mai frumoasă vedere panoramică asupra Florenței, urcă la Piazzale Michelangelo. Este locul perfect pentru fotografii memorabile și pentru a admira un apus spectaculos cu adevărat.
Despre Michelangelo, Galileo Galilei sau Machiavelli ai auzit, cu siguranță. Cum ar fi să ai ocazia de a le vizita măcar mormintele? Printr-o vizită la Basilica Santa Croce poți face acest lucru, admirând totodată frescele realizate de Giotto, o atracție în sine.
Ești pasionat de gastronomie? Nu trebuie să stai pe gânduri: Mercato Centrale este obligatorie. Aici vei găsi produse locale, de la brânzeturi și paste proaspete până la vinuri toscane. Mai mult: poți savura preparate tradiționale într-o atmosferă cu adevărat vibrantă.
Un alt loc ce reflectă influența familiei Medici în istoria Florenței este Basilica San Lorenzo, unde vei găsi capelele Medici, locul în care se află mormintele acestora, proiectate de Michelangelo.
Ce vei găsi aici? Un paradis al sculpturii renascentiste, unde poți admira operele lui Donatello, Michelangelo și Ghiberti.
Nu în ultimul rând, nu uita să te lași purtat de val în plimbările pe străzile înguste ale Florenței, unde te poți bucura cu adevărat de atmosfera medievală. Oprește-te și la una dintre gelateriile renumite pentru a savura un gelato autentic italian.