Actorul Marius Manole, scriitorul Radu Vancu, regizorul Tudor Giurgiu au transmis românilor, duminică, să meargă la urme pentru a vota pentru parcursul democratic al Române. „Avem o democraţie care atârnă de un fir de păr. Haideţi să luptăm pentru ea!”, a scris Marius Manole. Artistul Dan Perjovschi a publicat cu această ocazie un desen sugestiv despre unitatea Uniunii Europene şi rezistenţa României în această construcţie europeană.
Marius Manole îi îndeamnă pe români să voteze pentru că „avem o democraţie care atârnă de un fir de păr”.
„La mulţi ani, România! Românii sunt buni, sunt înţelepţi. Da, e adevărat vremurile uneori ne-au îngenunchiat. Ne-au învrăjbit. Dar mereu în astfel de momente ne-am ţinut de mână şi am mers mai departe cu fruntea sus. Mai puternici, mai buni, mai neînfricaţi. Românii sunt credincioşi. Nu-şi fac chip cioplit dintr un diavol coborât pe pământ în chip de înger. Românii vor şti să aleagă înţelept. Ne-am îngropat părinţii, copiii, prietenii atunci în 89. Am devenit liberi. Libertate, libertate, libertate strigam tot într-un decembrie friguros. Libertate strigăm şi azi după 35 de ani. Avem o democraţie care atârnă de un fir de păr. Haideţi să luptăm pentru ea. La muţi ani, români! Dincolo de toate şi toţi suntem şi rămânem un popor LIBER!!!”, a scris actorul, citat de News.ro.
Radu Vancu argumentează că România s-a construit cu frică și speranţă.
„E OK să votăm cu frică. Frica e instinctul de conservare al europenităţii noastre. E OK să votăm cu speranţă. Speranţa e cealaltă faţă a instinctului de conservare al europenităţii noastre. Frica de a ieşi din Europa & speranţa de a rămâne acolo sunt superputerile noastre. Ele vor face ca România să rămână europeană. Cu frică & speranţă – aşa s-a construit România. Inclusiv România europeană. Şi tot aşa o vom construi şi noi mai departe. Cu frică & speranţă, la vot. România e Europa”, a transmis scriitorul Radu Vancu în ziua alegerilor parlamentare.
Și regizorul Tudor Giurgiu în îndeamnă pe români să își aleagă reprezentantul în Parlament.
„Un prieten mi-a spus deunăzi că nu va merge la vot. E dezamăgit şi că nu mai contează. N-am stat să-l conving contrariul, omul părea hotărât. Dar e aiurea rău. Cei care ajung în Parlament sunt trimişi de noi, nu de vreo putere divină. Ne reprezintă, cu bune, cu rele. Unii dorm, votează la comandă, habar n-au de subiect. I-am văzut în plen şi în comisii. Majoritatea însă lucrează, pe unii (mulţi aflaţi la primul mandat) îi ştiu preocupaţi de binele celor de acasă, au iniţiativă, fac legi. Nu am găsit niciun argument care să mă determine să nu votez”, a scris regizorul pe Facebook.
„Când primejdia războiului hibrid dus de Rusia şi a polarizării extreme a societăţii e una foarte mare, nu mai e cazul să fii hater faţă de toate nereuşitele trecute ale partidelor mari sau să n-ai încredere în celelalte, invocând gheii, progresiştii, sau alte prostii. Pericolul e în altă parte. Deschideţi ochii!”, a avertizat Tudor Giurgiu.
„Voi fi la vot, pentru că este mai important ca niciodată. Este important să votăm şi avem de votat o direcţie, încotro vrem să mergem. Eu am trăit direcţia spre Est, spre Rusia, ştiu ce înseamnă, şi a fost rău, un vis urât. Voi vota direcţia pentru Europa!”, a scris și actriţa Medeea Marinescu.
„Alegerea e între democraţie (care nouă nu ni s-a arătat în cea bună formă a ei) şi dictatură (pe care am cunoscut-o în formula perfectă). La mulţi ani România încă liberă!”, a transmis regizorul Radu Afrim.
Actriţa Raluca Aprodu a îndemnat şi ea la vot: „Nu ştiu dacă o să prind în viaţa asta candidatul perfect care să mă reprezinte. În aceste zile, mulţi ne-am dat seama ce nu vrem să se întâmple, ce nu vrem să se mai repete, şi cred cu tot sufletul meu că tot ce este extrem nu este bun pentru nimeni, aşa că haideţi la vot şi să avem grijă de viitorul nostru şi să nu alegem oameni care ne îndeamnă spre lucruri extreme”.
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară organizate pentru alegerile parlamentare 2024 s-au deschis duminică, la ora 07:00 și se închid la ora 21:00.
Românii pot vota la alegerile parlamentare 2024 pentru 332 de deputați și 137 de senatori, dintre cei 6.330 de candidați de la 31 de formațiuni politice și 19 organizații ale minorităților naționale.
Peste 18 milioane de români au drept de vot în țară și alți aproape un milion pot vota la secțiile din străinătate, dar aceștia îi aleg doar pe cei șase parlamentari ai circumscripției electorale pentru cetățenii din afara țării.
Votarea în străinătate la alegerile parlamentare a început vineri, la 20:00, ora României, care era ora 07:00 în prima dintre cele 950 de secții deschise în diaspora, în Auckland, Noua Zeelandă, și se încheie luni, ora 07:00, pe Coasta de Vest a SUA.
Este al zecelea scrutin organizat după decembrie 1989 pentru desemnarea viitorilor parlamentari.
Sursa foto: MEDIAFAX FOTO
Tot ce trebuie să știi despre votarea la alegerile PARLAMENTARE. Cine candidează pentru Senat și Camera Deputaților
A început votarea în străinătate la alegerile PARLAMENTARE. Prima secție din diaspora, deschisă la 20:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă
Unde votezi duminică la alegerile PARLAMENTARE. Care este PROGRAMUL secțiilor de votare din țară
Cum afli rapid la ce SECȚIE poți vota la alegerile parlamentare. Cine poate vota pe listele suplimentare
PREZENȚA la alegerile parlamentare din perioada 1990-2020. Cu cât a SCĂZUT numărul românilor care a
Sorry, there are no polls available at the moment.