România a avut o istorie destul de importantă în industria auto, iar o etapă importantă este legată de perioada apariției „Lăstun”, cum mai era numită Dacia 500. Fabricată în anii ’80, această mașină trebuia să deservească întreaga clasă muncitoare din țară și a fost gândită ca un elogiu adus eficienței socialiste.
Gândit să fie o soluție pentru omul de rând, Dacia Lăstun a fost automobilul accesibil, compact și eficient. Cel puțin pe hârtie…
Unde s-a realizat „Lăstun”
„Lăstun”, ambiția fostului președinte Nicolae Ceaușescu, a ieșit de pe porțile uzinei „Tehnometal”, din Timișoara, în fapt o fabrică de cuști pentru animale.
Chiar dacă eram o țară cu resurse limitate, conducerea de stat a insistat că toată clasa muncitoare merită să beneficieze de o mașină accesibilă ca preț și costuri de întreținere. De aceea a și costat „doar” 37.000 de lei, undeva la jumătate din prețul unei Dacii 1310.
Legenda preluată și de stiripesurse.ro spune că Nicolae Ceaușescu a solicitat o mașină „pentru toată lumea”, la prețul unui televizor.
Pe hârtie, Dacia „Lăstun” trebuia să consume doar 3 litri de benzină la 100 de kilometri și să aibă o lungime mai mică de 3 metri. În pofida dimensiunii compacte, mașina a fost proiectată să transporte o familie cu doi copii.
În realitate, se pare că proiectul nu a fost îndeplinit nici măcar pe aproape, căci „Lăstun” a ajuns să aibă un consum chiar și cu 300% mai mult decât era în plan. Mai mult, piesele folosite, multe fiind de calitate inferioară, se defectau destul de repede.
Doar câțiva ani a durat producția, iar pe piață au ajuns mai puțin de 7.000 de Dacii „Lăstun”. Pe atunci, un slogan auzit în România era și acesta: „Nu-i mașină-n toată țara ca Lăstun din Timișoara”.